Noile patimi ale lui Paraschiv

Vasile Paraschiv a intrat de ce­va timp în manualele de istorie. Îl gă­­sești ușor, e pe la ca­pitolul legat de chinurile prin care au trecut di­si­den­ții politici sub re­gi­mul comunist. Probabil că e cel mai cunoscut om schingiuit de Securitate. A dat atî­­tea interviuri, că le-a pierdut și el și­­rul. A deprins astfel un au­tomatism stra­niu: la orice întîlnire cu o per­soa­nă care se arată interesată de să­nă­tatea lui intră în descrierea su­fe­rin­țe­lor tră­ite.

Vasile Paraschiv e însă azi ușor în­­gri­­­jorat. Tocmai a aflat, din presă, că ma­­gistrații Curții Supreme i-au res­­­­pins, definitiv, recursul făcut în pro­­­­cesul în care a cerut despăgubiri Sta­­­­tului Român. Motivul e ha­­­lu­ci­nant: torturile la care a fost su­pus „s-au prescris”. S-au șters cu bu­re­tele, în­vechite după 20 de ani de la Re­vo­lu­ție. De cînd a a­flat ves­tea, Va­si­le Pa­raschiv nu-și mai re­vi­ne. De aproa­pe trei ani aș­teap­­tă ca Sta­tul să-i facă drep­ta­­te și să re­pare mă­car pu­țin din răul pri­­cinuit. Nu știe cine l-a judecat exact.

Nu-i știe pe magistrați după nume. U­nul dintre judecătorii „ăia comuniști”, foști „ucenici ai celor de acum 40 de ani”, pe care Paraschiv îi bă­nu­­­­iește că ar purta pe sub robe și ce­va epoleți de pe la fosta Securitate. El și-a făcut datoria, s-a prezentat, dis­­­­­ciplinat, la toate termenele. A a­dus acte de mai-mai să se pră­bu­șeas­că dosarul de pe masa jude­că­to­ru­lui. A stat calm și atunci cînd a vă­zut cum judecătorul i-a oferit un sca­un se­­­cu­ris­tului care îl ținea ore în­tregi în pi­cioa­re sau îl bătea pînă la le­șin, și cînd l-a auzit pe acesta rostind cu­vin­­te­le: „Paraschiv? Nu cu­nosc niciun Paraschiv”. „Ca probă? Ce-am adus eu ca probă?”, aproape stri­gă bă­­trî­nul. Nu-i vine să creadă că cineva chiar îl întreabă asta.

A pur­tat pe pi­­cioa­re pînă în sala de ju­de­cată „toa­te suferințele” trăite. Repovestit poate pentru a mia oa­­ră, coșmarul real al lui Vasile Pa­ras­­chiv tot incredibil sună: „Am avut par­­­te de trei internări în spitale de psi­­­hiatrie pe criterii politice. Dintr-un om normal, m-au făcut nebun, ca lu­mea să nu ia în considerare ce spun. Am ară­tat apoi cum am fost răpit de Se­­­­cu­ri­ta­te cînd mă duceam la serviciu di­mi­neața. Cum m-au dus în pă­du­­re și m-au bătut timp de șapte zile și șapte nopți, cu pumnii, cu basto­nul, pînă cînd leșinam.

Atunci am vă­­­zut și eu că te doare de fapt cre­ie­rul, ca un curent, cînd te bat la tălpi. Doar Dumnezeu a vrut să nu mor”. Inițial, judecătorii au decis să i se acorde 300.000 de euro des­pă­gu­biri. Vasile Paraschiv a zîmbit pu­țin. Apoi, a aflat că au adăugat la mo­tivație că este un om mediatizat, că­ruia simpla notorietate i-ar fi adus o „reparație morală”. Un soi de sa­bo­­taj pentru că a decis să afle toată lumea adevărul. O recompensă pe care spune că nu a cerut-o niciodată.

Andrei UDIȘTEANU