Limba română, o lecție venețiană

Dacă te uiți atent pe foaia de hîr­­ti­e, vezi că nu e o temă pentru aca­să prea complicată. Dar nu e nici o te­mă prea comodă, dacă o citești din pers­pec­tiva unui imigrant român aflat în Ita­lia. Paginile sînt roșii, pline de gre­­șeli, dar nu grave – cele mai multe, confu­zii cu alte cuvinte din limba română. Ti­tlul, în ro­mâ­nă, e scris ci­teț: „Nu­me­le meu este…”.

În compunere, studenta italiană Francesca Zanetta își imagi­nea­ză, pentru cursul de limba română pe ca­re îl urmează la Institutul Ro­mân de Cultură și Cercetare Umanis­ti­că din Veneția, drumul cu un au­to­buz pî­­nă în Italia al unei ro­mân­ce veni­te la muncă. Textul nu ascunde vreo fi­lo­sofie complicată, nici vreun me­ca­­nism stilistic răvășitor. E simplu, per­sonajul își descoperă identitatea, prin­­tre alți români din Ita­lia. Pentru com­­punerea asta, însă, studenta a primit nota maximă. Co­rina, tînăra profesoară din Ro­mâ­ni­a a fost emo­țio­na­tă. Poate din ca­u­za finalului morali­za­tor, cînd personajul Francescăi ve­de pe un zid scris „Romeni, tornate a casa!” și reacționează prin a vopsi peste in­scrip­ție, alături de alți ro­mâni, stea­gul României. O declarație de dra­gos­te neașteptată.

Francesca este unul dintre cei 15 de tineri italieni care studiază, în prezent, limba și literatura ro­mâ­nă, de două ori pe săptămînă, la in­sti­tutul din Veneția. Corina are 31 de ani, un aer optimist și șase ani de experiență pedagogică printre ita­li­eni. Cînd a ajuns să predea ro­mâ­na italienilor, tînăra profesoară și-a în­tre­bat studenții: „De ce ați ales ro­mâ­na?”. Italienii, toți studenți la fi­lo­logie, au răspuns, pragmatic. „Se gîndesc că, prin apropiere, e o lim­bă ușoară. Veneau crezînd că le a­proa­­pe și se pot adapta repede”, spu­­ne profesoara. Nimic de dife­rențe culturale, de știri cu Ro­mu­lus Mailat.

Dincolo de sala de curs, e to­tuși stra­da și tot climatul alimentat uneori de presa italiană cu știri ne­ga­tive. Pro­fesoara preferă să spună că Veneția acționează asupra oa­me­nilor ca un clopot de sticlă. „Aici e altă lume”. A primit și dovezi în sen­sul ăsta. Într-una din zile, s-a a­pro­piat de ea o studentă. A luat-o de­oparte și i-a măr­turist că e fiica unui politician i­talian de extremă dreapta. Unul dintre cei care țineau discursuri îm­po­tri­va românilor. „Ta­tăl ei candida la alegeri și mi-a spus că, dacă vreau, poate îl votez pe ta­tăl ei”, povestește Corina. I-a zîm­bit. I-a spus că nu-l votează. Și cam asta e tot ce-a deranj­at vreodată, printre italieni, ora de limbă și lite­ratură română.

Andrei UDIȘTEANU