Hackeri de școală nouă

În 1995, când a fost arestat pentru atacul asupra serverelor Banca d’Italia, Raoul “Nobody” Chiesa fă­cea parte din elita hackerilor lu­mii. Ca și Julian Assange sau Kevin Mitnick, era un puști curios, care învăța cucerind. Hackuise cam tot ce se putea hackui la vremea aia, își trecuse în palmares rețelele tuturor marilor companii de tele­co­municații. Erau vremuri romantice, în care nu se făceau bani din asta, iar legile Internetului abia apăreau. Legea italiană, de exemplu, a fost croită pe măsura lui Chiesa. Primul caz a fost al lui. „Judecătorul nu știa nimic despre computere, avo­catul – la fel. Iar eu stăteam acolo, într-un birou al procuraturii, și le desenam amîndurora scheme care descriau acțiunile mele”, poves­tește acum Chiesa. Tribunalele l-au speriat rău și s-a transformat cu­rând într-un așa-numit „hacker etic”, specializat în securitatea informației. Împreună cu alți doi autori, a scris o carte în care des­crie nouă profiluri de hackeri ai zilelor noastre („Profiling Hackers”, 2009). Pentru a defini aceste pro­filuri, am studiat toată „litera­tura de specialitate”, de la romane la biografii. Am început apoi să mer­gem la conferințe de hacking, să vorbim cu oameni, să întâlnim hackeri adevărați în mediile lor”, spune Chiesa. De un lucru putem fi siguri, adaugă el: că hackerul nu e tocilarul acela care tastează febril, cu fața luminată de un monitor. Oamenii ăștia citesc, beau, ascultă tot felul de muzici. Atîta doar că sunt mai isteți decât media. Îi întîlnește pe la conferințe și vede cît de mult s-a schimbat lumea asta. S-au dus vremurile romantice. Furia și banii sînt, în ziua de azi, principalele motoare ale hacking-ului, explică Chiesa. „Furia vine din lumea în care trăim. (…) Întreaga omenire se schimbă, avem o criză în plină desfășurare, țări în curs de dez­voltare… În anii ’50 – ’70, dacă tinerii erau împotriva Războiului Rece, a rachetelor din Cuba ori a Războiului din Vietnam, ocupau piețe publice. Acum, pot lansa un atac DDoS, pot distruge o pagină pentru a arăta lumii că sunt împo­triva a ceva”, adaugă el. Cel puțin pe alocuri, virușii informatici au înlocuit pietrele; instituțiile rămîn cu geamurile întregi, dar cu ser­ve­rele compromise. O fi asta o față a progresului?

Vlad Odobescu, jurnalist freelancer