Filmul de luni

Cinematografia poloneză m-a făcut să vreau s-o descopăr de cînd am început să realizez că cel puțin cinci zile din șapte merg pe-aceeași stradă, care se numește „Nowy Swiat”, iar după strada asta s-a făcut și-un film. L-am descoperit din greșeală, pe Imdb, tradus în română așa cum s-ar traduce și numele străzii – „Lumea nouă”. Am rîs și-am zis „haha, ăsta o fi fost făcut de cineva la fel de uimit ca noi, care-am ajuns aici și-am găsit aproape orice lucru fascinant”. Și-așa era – deși făcut de polonezi, filmul spunea povestea a patru imigranți ajunși în capitala Poloniei, în propria lor „Lume nouă”, pe care probabil au tot traversat-o, ca mine și mulți alții, de i-au învățat pe dinafară și ultima bucățică din trotuar.

După ce-am tot căutat evenimente cinematografice, dar fără victoria descoperirii unora care să proiecteze filme poloneze cu subtitrări și pe înțelesul dezertorilor altor țări, o mînă de studenți ai Universității din Vrașovia s-au gîndit să pună cap la cap cîteva seri de luni și să le numească „Serile de film polonez”, în care să ne prezinte ce li s-a părut lor semnificativ în istoria cinematografică recentă a țării. Primul film pe care l-am văzut suna din titlu, „The art of love”, super siropos. După cele 15 minute în care studenții s-au luptat cu problemele tehnice, sala a rămas cu jumătate din spectatori și tind să cred că mai toți eram deja convinști c-am rezistat degeaba. Cînd filmul a început să ruleze n-am știut foarte bine ce-i cu el – dar a meritat. O biografia adaptată a Michalinei Wislocka, „The art of love” e unul dintre filmele importante ale Poloniei recente. E o poveste despre o tînără femeie care-a reușit, prin gîndirea și cartea ei, să schimbe percepția poporului despre sex și educație sexuală. Asemănător cu multe dintre poveștile românești, filmul e departe de-a fi o capodoperă; fără dubii însă e foarte aproape de-a fi ceva care a reușit să schimbe mentalități și să rămînă parte din istorie.

De-aici pînă la ultimul film care a în­che­iat seria, „Córki dancingu”, au trecut pe re­pede înainte zeci de ani din trecutul po­lonez. Tradus în engleză „The Lure”, filmul a fost realizat în 2015 și-a fost primul film al Agnieszkei Smoczynska. Cu mare priză la public printre studenți, filmul e o aglomerare de imagini și simboluri. Dacă efectele vizuale îți spun clar că te situezi într-un moment foarte apropiat prezentului, temele și mo­ti­vele te trec departe de capătul istoriei reale, și te plimbă pînă în misticul legendelor cu sirene.

Ce-au reușit să facă studenții și n-am fi putut să găsim nicăieri în oraș, dacă am fi asistat la proiecții poloneze, au fost dezbaterile. Cu invitați speciali, adică profesori ai unor departamente aflate cît de cît în legătură cu ce tocmai fusese difuzat, studenții organizatori au avut pregătite întrebări de siguranță, în caz că nu ne-am fi gîndit noi, cei din public, la ceva iscoditor. De la cum anume e privită educația sexuală în școli în diferite părți ale lumii și pînă la felul în care grafica unui cadru de film trebuie valorificată – toate-au părut să fie mai pline de sens, cînd au început să fie cîntărite prin ochii fiecăruia, în comparație cu țara care-i stătea pe scaun la stînga, sau la dreapta, în sala improvizată de cinema.