Cum duminica schimbă vieți

Nicicînd nu am prins o Calea Victoriei mai goală și mai liniștită ca-n duminica de acum două săp­tă­mîni.  Claxoanele, muzica din ma­șini și aglomerația de la semafor a fost înlocuită, preț de vreo șase ore, de pet-uri goale, bandă galbenă și maratoniști care-și călcau pe limitele trupului și minții pentru a face față celor 42 de kilometri.

În pantaloni scurți, în costum special pentru alergat, cu teniși, pan­tofi de sport sau desculț, peste 6000 de oameni au vrut să vadă cît de departe își pot păcăli picioarele, ca să ajungă la linia de finish. De ce? Fiecare alergător are propria lui motivație. Unii-s sportivi pro­fe­sio­niști, alții sunt corporatiști care alear­gă pentru numele companiei în care lucrează. Dar cei mai mulți sunt ca Marc Jenner. Își dau seama într-o dimineață că vor să fie parte din acel grup imens de 35.000 de a­ler­gători și se pun pe alergat, trans­pirat, înjurat, până își dau seama că pot alerga 42 de kilometri.

Într-o duminică dimineață de aprilie, în 1995, tocmai ce ieșise de la o petrecere și-și aștepta trenul spre casă,  cînd, prin fața lui, treceau zecile de mii de oameni care se pre­găteau să ia startul maratonului din Londra.  „Mi-era rușine că eram ACEL om care mergea contra lor și mi-am dat seama că vreau să fiu unul dintre ei”, povestește englezul în vîrstă de 38 de ani. Iar de atunci, a participat la peste 15 ediții ale maratonului londonez.

După o cursă de maraton, spu­ne el, alergătorii se împart în două categorii:  îi avem pe care spun  „nu voi mai face asta niciodată în viața mea” și cei care zic „voi face asta pentru tot restul vieții”. Acolo unde antrenamentul riguros nu te mai ajută, trebuie să îți găsești o mo­ti­va­ție, un scop pentru care să alergi, iar Marc a decis să alerge în scopuri caritabile. Nu în spandex și maieu, ci îmbrăcat în diverse costume.

A început ușor, cu un costum medieval care-l reprezenta pe Saint Geor­ge, pînă la un costum de rinocer de vreo zece kilograme. Într-un an s-a dus la maraton îmbrăcat în pijamale, pentru că voia să fie ultimul om care începea cursa. „Înainte de maraton, întotdeauna ai frica asta că nu vei ajunge la timp, că nu te vei trezi. Eu m-am gîndit atunci, de ce n-aș fi eu această persoană?”, spune englezul.

George GURESCU, redactor TVR