Criza, Mioveni Curtea de Argeș

Curtea de Argeș e cu trecutul, Mioveniul e cu prezentul. Cum ar veni, două orașe din România de azi trăiesc în epoci diferite. Am fost săptămîna trecută în localitățile as­tea comparabile ca număr de lo­cu­i­tori, aflate la distanță de 46 de kilometri, ca să vedem cum se poate ieși din criză și cum se poate rămîne în ea.

Puși la adăpostul fabricii de au­to­turisme și a industriei care o în­con­joară, majoritatea cetățenilor din Mioveni au fost nevoiți să deschidă televizoarele și să-și viziteze rudele împrăștiate prin țară, dacă au ținut să afle ce e aia recesiune și, în general, acute tăieturi și dureri econo­mi­ce. „Vezi lumea cu zîmbetul pe față, mai veselă. În alte orașe, unde nu e nimic, oamenii sunt crispați și nu le vine să zîmbească. Dacă l-ai atins pe unul cu ceva, imediat te ia la rost. Aici nu”, sintetiza actuala sta­re de fapt Petre Buzoianu, 63 de ani, din Mioveni. S-a angajat la Da­cia în 1975, a muncit acolo pînă în 1992, cînd s-a privatizat. Și-a des­chis o brutărie-patiserie cu desfa­ce­re și – în timp – patru magazine în care vinde produse proprii. „Să știți că cifra de afaceri a fost mai bună decît anul trecut. Mult n-a fost, dar s-a simțit”, socotește domnul Buzoianu.

Dincolo, la Curtea de Argeș, toc­mai se cocea un protest. După o rețetă patentată în tranziție, un in­vestitor a pus mîna pe întreprin­de­rea Electroargeș și scoate untul din ea în loc să reinvestească. „În gene­ral, firmele și-au restrîns activita­tea. A dispărut întreprinderea de por­țe­lan și fabrica de mobilă”, amintea primarul Diaconu. Ce se anunță pen­tru perioada următoare? „Există spe­ranță. De creștere nu știu, dar de men­ținere. Cred că lucrurile vor stag­na”, încheie el.

Asemenea situații au lăsat ur­me adînci pe fața municipiului Curtea de Argeș, vechea capitală a țării Românești. „E păcat de tineret. Ui­tați-i: se plimbă prin parc!”, zice cu amărăciune Nicolae Spirea, 61 de ani, în timp ce urmărește cu de­ge­tul cîțiva tineri care se în­de­păr­tea­ză pe alei. Din punctul său de ve­dere, Curtea de Argeș a avut totul la îndemînă și a ieșit totuși din cur­să. „Era o zonă mult mai bună decît Piteștiul, față de mărimea orașului. A fost și zonă forestieră, și zonă tu­ris­­tică. Dar s-a ales praful. (…) S-au desființat școlile de meserii, care erau ceva. Am avut școală de me­se­rii, însă, dacă industria a dis­pă­rut… Era croitorie, era tîmplărie. Acum ar fi foarte bună ca zonă tu­ris­­tică, dar nenorocirea e că nu sunt drumuri”, așa rezumă Spirea drama orașului său.

Vlad ODOBESCU