Columna lui Traian și Piazza Hăhăianu

Maricica Hăhăianu primise un pumn cu două zile înainte ca eu să fac primul pas pe peronul din Anagnina, stația de metrou devenită celebră pen­tru două minute dureroase de imagini video. Doar alți cîțiva pași mai fă­ceau curent pe peroanele imense, așteptînd trenul. Nici un glas de ro­mân, tăcere de la un capăt la altul.

Am răsuflat ușurată și în ur­mă­toa­­rele zile m-am amestecat printre englezi, germani, francezi, extrem de mul­ți asiatici, senegalezii vîn­ză­tori de genți contrafăcute și africanii ce te îmbiau la castane coapte. Prea pu­țini italieni, ieșiți parcă cu frică să-ți arate minunatele stofe din magazi­ne­le de pe Via Condotti, marcate cu Dior, Gucci, Valentino, Prada, Ar­ma­­ni, Hermes, să-ți demonstreze că încă știu să facă cele mai bune paste din lume și că n-au uitat ospitalitatea.

Cu toții venisem în același scop: să ne pozăm cu gladiatorii prea grași și cu fețe de bufoni din fața Co­lo­sse­u­­mului, să aruncăm o monedă în Fon­ta­na di Trevi, nu pentru o do­rin­ță, ci pen­tru a avea o amintire pe aparatul di­gital, să stăm pe treptele din Piața Spa­niei, să admirăm Capela Sixtină, să ne obosim picioarele pe trotuarele pie­truite, să ne aruncăm o privire de pe pod în tulburele Tibru.

Am gustat din Italia, însă, într-o sea­ră cînd, în același metrou, un italian a izbucnit: „Che fai con la mano in sua borsa?”, după ce surprinsese o român­că fu­rînd de la o tînără chinezoaică.

Seara, cînd foamea ne lăsa să a­lu­ne­căm pe unul dintre scaunele din tre­nul urban spre Prima Porta, un ro­mân mai trimitea prin telefon sa­lu­tări acasă sau doi colegi își po­ves­teau întîmplările de peste zi de la muncă. Chiar dacă nu vorbesc, îi recunoști după hainele modeste, privirea a­bă­tu­tă, după cum merg. Îți spui de de­par­te: „ăștia sigur nu-s italieni”. Pe a­fricanii care se învîrt prin piețe cu suveniruri și umbrele de vînzare e ușor să-i reperezi după freză sau culoarea pielii. Nordicii se adună la Fontana di Trevi și zîmbesc din fețele blon­de. Fran­cezii sînt gălăgioși.

Italienii nu ies la ferestrele fru­moa­­se să admire împrejurimile, îm­pîn­­zite de turiști. Nu au curiozitatea asta. Sînt amabili, zîmbesc, nu te în­treabă de unde ești. Aproape că nici ei nu mai sînt din Roma care le-a fost cucerită de atîtea nații. În casa lor își permit să-și formeze opinii, să-i pri­meas­că pe români ca să le îngrijeas­că bă­trînii sau să-i țină doar cu o privire la ușă.

Românii care vor alege să-și pe­trea­că vacanța sau doar un weekend la Roma vor putea vizita pe lîngă Co­lo­sseum, Pantheon sau Piazza dei Fiori, o nouă piață, cu un nume care în ultima vreme a ținut capul de ziar la noi și în Italia: Maricică Hăhăianu. După Columna lui Traian, Piazza Maricica Hăhăianu va sta mereu a­co­lo ca să ne amintească cum eșuăm cu bună știință în relațiile cu italienii. Cel puțin așa înțelegem din zia­rele care vor să ne convingă că de la Mai­lat încoace nu există italian care să ier­te și român cinstit. Și totuși, spe­răm ca atunci cînd lumînările adu­na­te în jurul unui stîlp din stația Ana­gni­­na se vor stinge, românii vor ră­mî­­ne străini doar pentru că au haine în­vechite.

Andreea ARCHIP