China, noua Americă

Înconjuraseră, cotropiseră și o anihilau cu blitzuri dese. O mînă de asiatici se învîrteau în jurul sta­tuii ciudate de pe scările Muzeului de Istorie, în jurul controversatei bucăți de ciment. Probabil făceau parte din delegație, din marea de­le­gație. „Ce-i cu chinezii ăștia, ce s-a întîmplat?”, mă întreabă un tînăr antreprenor. A venit o delegație ma­re să ne promită marea și sarea. Și marea și sarea înseamnă de fapt o autostradă, investiții și că au burți destule să încapă toată carnea care acum mugește pe coclaurile României. Și ne-am bucurat ca la o cincinală și am aplaudat cu entu­ziasm. „A naibii, asiaticii ăștia, ne iau tot, s-au ajuns”, ar fi zis buni­cul înainte să se întoarcă la oile lui.

Și ar fi avut dreptate, s-au in­ver­sat polii de putere. China e America la care visăm să vină să ne ia la schimb, să ne umple buzu­narele. Nu mai silabisim „Hello, mister sir”, ci „nǐ hǎo”, părinții au început să-și dea copiii la buchisit ciudatele litere, băgăm în noi mai mult orez decît ingurgitau la balast fără gust garnizoane întregi. Cum­părăm la 3 lei orice produs și Europa înseamnă pentru bucu­reș­teni mai ales un bazar plin cu lu­cruri ieftine, de pe continentul gal­ben. Ne bucurăm cînd îi vedem adunați snop în fața unei statui sau a unei clădiri ca s-o ducă acasă în cutia cu imagini. E semn că se mișcă și la noi turismul. Tinerele designerițe din București cumpără de pe site-uri haine cu doi dolari care pîrîie la încheieturi și sînt și mai mici cu trei numere și pe care le rebranduiesc.

Am început să învățăm să le răspundem și la zîmbete: dacă ne punem mutra morocănoasă de gazde bosumflate, e lipsă de res­pect. Dacă îți oferă ceva, trebuie să apuci cu ambele mîini.

Bunica mea cumpăra mereu niște pantofi negri care arătau bine și erau cei mai ieftini din univers, dar repede și-au cîștigat reputația de papuci de mort. Doar răposații puteau să-i poarte în bune condiții, se pare. O singură dată se țineau de picioarele tale întregi, apoi re­pe­de le pica talpa, fundița, flecul. Dar asta e cea mai mare provocare pentru chinezi.

Să arate că pe lîngă faptul că fac mult, pot mult, înghit mult, au putere multă, pot face și bine. Au cultura seriozității, nu și-au cîștigat-o și pe cea a calității.

Andreea ARCHIP, reporter TVR