Ce poate face o femeie

Păi, o femeie poate să facă de toa­te: să gătească, să spele, să calce, să fie devreme acasă, să bea mai mult suc decît bere, să nu stea într-un grup în care băieții sînt majoritari. Nu are voie să facă multe și toate i se bagă în cap de la cea mai mică vîrstă, cît să înghită bine care este rolul ei. Nu m-a apucat nici o criză de comunism, dar parcă prea sîn­tem din altă poveste. Și dacă tot am pomenit cuvîntul, iată ce poveste în­vață fetițele de clasa întîi: trei fiice de împărat îl pețesc pe un tînăr prinț și îl ademenesc. Prima îi promite că, dacă o va lua de nevastă, îi va găti ce­le mai delicioase mîncăruri din lu­me, cea de-a doua îi promite că, de-i va pune verigheta pe deget, îi va coa­se cea mai minunată cămașă, iar cea de-a treia aproape îl lasă mască pe prinț: îi promite că-i va face doi ge­meni cu stea în frunte.

Să recapitulăm: femeilor le stă bine cu polonicul în mînă, nici de ac să nu stea departe și dacă mai ză­mis­lește și niște copii perfecți atunci n-a apărut degeaba pe acest pă­mînt. Eu știu să gătesc și îmi și place, mă mai apucă și cusutul, atunci cînd vreau să-mi rebranduiesc vreo că­ma­șă și voi avea și copii într-o zi. Dar oare atît să fie de capul meu? Și toată nebunia asta cu statutul fe­me­iei mi-a devenit limpede în mo­men­tul în care un tînăr american, de vreo 14 ani românizat, povestea cum nu și-a revenit de la întîlnirile cu românce din tinerețea lui. Dacă întîrzia cinci minute, supărarea nu se mai putea șterge cu o floare. Mo­tivul: cum să stea o femeie singură la o masă într-un bar? Iar acum, cînd este însurat tot cu o româncă, nu pricepe de ce femeia trebuie în continuare să spele la cămăși și să învîrtă la sarmale. „Trebuia să plec într-o delegație și trebuia să-mi fac bagajul. Soția mea nu era acasă, e­ram doar cu socrul meu și cu sora soției. Și socrul meu a început să dea ordine: ia și calcă-i niște cămăși. Ce treabă avea cumnata mea cu mine? Mie nici mama nu-mi spăla cămașa. M-am simțit atît de prost…”, se căina americanul, încă nepotrivit cu realitatea românească.

Nu știe ce le face pe femei atît de supuse, dar nici de ce toți băr­ba­ții români după 40 de ani capătă bur­tă. Dar nimic nu pare prea mult a­tunci cînd vine vorba de continuat tradiția. În fond, vorbim despre o ța­ră în care oamenii nu mănîncă peș­te atunci cînd le este poftă, ci cînd e dezlegare.

Andreea ARCHIP