Ceausescu al meu

Cum o fi aratind topul "Zece pentru Romania" inainte de ’89? Cine ar fi indraznit sa-l puna pe Ceausescu linga persoane valoroase, dar pe care el le ura? Cine ar fi indraznit sa nu-l considere cel mai mare roman, actor, politician, jurnalist, analist? Cum arata sarmana Romanie fara un Cristian Tudor Popescu, vesnic ziarist, demn de cartile de istorie a jurnalismului, acru si neindurator, scirbit si pasionat de filme, posesor al unei palarii cu boluri largi care-l transforma odata pe saptamina dintr-o figura  greu digerabila la una care poate chiar sa-i zimbeasca lui Kusturica. Cit de tristi am fi fost daca Victor Ponta nu ne-ar fi zimbit din spatele unei scrisori pe care acum multi ani i-o trimitea lui Mos Craciun? Ecranele ar fi plins cu lacrimi de dioda daca Florin Piersic ar fi tinut discursuri mici si lemnoase si n-ar mai fi zimbit din ultimul sau succes actoricesc: reclama la zaharul Lemarco.

Cum s-o fi simtind Stelian Tanase daca nu impartea locul zece cu Valentin Stan, pentru un pas mai in fata in lupta pentru analistul politic al anului. Cite zile ar fi plins copilul Nicoletei Luciu daca nu era si mama lui bagata in categoria "actori". De ce n-a luat Mircea Badea locul intii la categoriile la care a fost nominalizat? De ce s-a suparat Andreea Marin ca sotul ei a obtinut locul doi la categoria "artisti" si a cerut imperios sa nu se mai confunde valoarea cu notorietatea? Atitea intrebari.

In fine, am rasfoit putin fototeca online a comunismului Romanesc. Am cautat pina la poza 650 putina culoare si n-am gasit decit stringeri de miini parca desenate de un pictor lipsit de inspiratie, zimbete rupte de pe fata altora sau doar politicoase, chipuri de oameni simpli brazdate de ginduri dureroase, care nu s-au deprins inca sa le rida aparatelor foto in nas. Asa ca multe dintre intrebarile care mi-au venit in minte dupa topul romanilor cunoscuti, au gasit un raspuns: pentru ca doar in prezent gindurile au culoare.

P.S.: Pozele color sint de la numarul 679.

Andreea ARCHIP