Alcoolul dăunează grav sănătății

Mă strînge casca de mor. Mă dor mușchii de la mîini, mă ustură vîrful degetelor de la picioare și îmi vine să vomit de fiecare dată cînd mă ridic din pat. Văd cam la un me­tru de mine un pahar pe jumătate cu votcă, dacă aș lua măcar două guri, mi-aș reveni instantaneu. Dar nu pot ajunge la el, cînd dau să-l apuc îmi troznesc falangele și un junghi îmi traversează tot corpul.

Am băut mult aseară, mai mult decît ieri, mai mult decît alaltăieri, de fapt mai mult decît oricînd în via­ța mea. Am început cu votcă, am continuat cu bere, apoi am ames­tecat cu vin. Spre dimineață am mai luat niște votcă, dar mi s-a rupt filmul. Mi-am revenit habar n-am du­pă cît timp și am golit ce mai era în sticlă. Am adormit și m-am trezit din nou.

Mă strînge casca de mor și mă dor mușchii de la mîini. Îmi vine să plîng și îmi vine să vomit de fiecare dată cînd mă ridic din pat.  De ce-aș face totuși oricare dintre chestiile astea, de ce-aș plînge și de ce m-aș ri­dica din pat? Nu am nici un mo­tiv, de cînd a plecat ea nu mai am nici un motiv.

Iubita mea, minunata mea iubită, m-a părăsit. Femeia pe care o știam pe de rost, femeia pe care am adulat-o pînă la inconștiență cu trupul ei osos, dar veritabil, cu sînii ei mici și puternici, cu sexul ei umed și dulce, cu picioarele ei frumoase de copilă, cu buzele ei pe care le-aș fi strîns între ale mele o eternitate și încă puțin, femeia asta m-a părăsit.

A apărut într-o dimineață, îm­bră­cată cu tricoul ăla care-i scoa­te în evidență sfircurile doar atît cît să disperi de plăcere, a intrat în dormitor și plîngînd mi-a spus că s-a terminat. Că vrea, că trebuie să ple­ce, că nu mai e cale de întors, că mă va iubi în continuare, nu încape vorbă, dar numai ca pe-un bun pri­eten. M-a sărutat pe frunte, sărutul ei cald-rece, apoi m-a părăsit.

Mă strînge casca de mor. Mă dor mușchii de la mîini, mă ustură vîrful degetelor de la picioare și îmi vine să vomit de fiecare dată cînd mă ridic din pat.

Văd cam la un metru de mine pa­harul pe jumătate cu votcă. Tre­buie să iau măcar două guri. Tre­bu­ie să-mi revin. Trebuie să scap de ca­davru.

de Răzvan CHIRUȚĂ, reporter „România Liberă”