Vaccinul diavolului

A nu-ți vaccina copilul în secolul al XXI-lea ține mai mult de o nebunie personală decît de o decizie rațională. Asta trebuie spus de la început. Sînt sute de doctori cu care te poți așeza la masă să discuți despre riscuri și proceduri, despre cum trebuie urmărit planul de vaccinare, cînd și dacă există suspiciuni de reacții adverse și cum pot fi combătute. Poți dezbate fără nicio rușine despre calitatea unui vaccin, comparată cu un altul fabricat de o altă companie, dar nu ai ce argumente să aduci pentru necesitatea în sine a vaccinării. Pe scurt, vaccinarea ar trebui să fie obligatorie moral, iar faptul că ne trebuie o lege, amenzi sau chiar avertizarea cu pușcărie a părinților care o refuză de la bun început arată că sîntem încă o societate în suferință.

Dar să fim pentru un minut avocatul diavolului și să ne punem în pantofii unui părinte cu prea mult timp, un strop de ipohondrie și acces nelimitat la Internet. Dacă urmărim niște statistici cu privire la gradul de vaccinare al copiilor din țară vom vedea că județe din Moldova, cunoscute pentru nivelul ridicat de sărăcie, au un procent ridicat de vaccinare, în timp ce carențele se găsesc în județele mai potente financiar, precum Timiș, unde există și acum o criză puternică a rujeolei (cauzată de un cumul de factori, nu doar lipsa vaccinării la timp). Apoi să ne mai uităm un pic la profilul celor care încearcă să păstreze un ton echilibrat, dar militant anti-vaccin – adesea persoane educate, tinere, de pînă în 40 de ani, care citează studii pertinente, nu cocoon.ro sau siteuri care te învață să tratezi cancerul cu busuioc. Sigur, există și extreme, dar în cazul acesta, al vaccinurilor, cei care susțin curentul „anti” nu sînt din categoria „cardul de sănătate scris invers e drac, iar Satana încearcă să ne fure sufletul cu cipuri”.

Dar cei care-i critică pe părinții precauți, nu adulatorii Oliviei Steer, această expertă în medicina de trib și a dansurilor pentru aducerea ploii, nu vor să vadă situația de ansamblu. Trăim într-o țară în care apar din ce în ce mai multe informații despre companiile pharma care trimit medici în excursii exotice pentru a le promova apoi produsele pacienților ca fiind panacee, în care spitalele sînt sterilizate cu lichid de parbriz îndoit cu apă minerală, în care managerii de spitale angajează amante pe posturi de conducere și cumpără limuzine din banii de investiții. Și apoi le cerem acestor oameni să aibă încredere în sistemul medical și în profesioniștii din România. Aceștia din urmă există, cu siguranță, dar înțeleg perfect de ce un părinte simte nevoia să se documenteze de unul singur despre un tratament, un vaccin sau orice-l privește pe copilul său, înainte să se încreadă orbește într-un medic care s-ar putea să nu-i țină partea. Nu înseamnă că are dreptate, dar îi înțeleg impulsul de a merge mai departe și de a cerceta.

Problema scăderii gradului de vaccinare este una dintre cele mai serioase cu care se confruntă România pe plan medical. Dar soluția nu are cum să fie catalogarea ca „idioți” a celor care nu-și vaccinează copiii, ci găsirea unei formule de a profesionaliza sistemul medical și de a le putea recîștiga încrederea, ca să nu mai caute soluții în spusele unor profeți care vînd gogoși ambalate în cutii de bomboane.