Trăiască România, trăiască tricolorul!

Editorial Niciun comentariu la Trăiască România, trăiască tricolorul! 87
Trăiască România, trăiască tricolorul!

Victorie! Am învins! Studenții vor avea burse mai mari și vor merge gratuit cu trenul! Apogeul a fost atins. Mai departe ce facem? Păi, chiar cea mai mare problemă pentru studenți era că biletele, reduse cu 50% pe trenurile CFR-ului și ale celorlalți operatori, erau prea scumpe? Și ne apucăm să invocăm iar explicația că un student trebuie să trăiască dintr-o bursă, plătindu-și căminul și trei mese pe zi (evitîndu-i în discuție pe cei cu burse sociale, care nu au alte venituri)?

Ce nu vrea să înțeleagă nimeni din guvernul Dragnea – să nu ne ascundem după false denumiri – și mulți din universități, e că problema cea mai mare a învățămîntului superior își are rădăcina în faptul că s-a transformat din învățămînt specializat, elitist, într-unul de masă. O diplomă pentru toți, cu cît mai multe, cu atît mai bine. Sistemul Bologna te încurajează să faci și un master, ba chiar și doctoratul, că nici nu știi cînd îți priește. De aceea 80% dintre doctoranzi muncesc și nu fac doar teze de doctorat (ceea ce le scade, din start, calitatea), de aceea nu ajung banii de burse pentru toți studenții și, fiindcă sînt plătite în funcție de numărul de tineri înmatriculați la studii, de aceea trag universitățile ca un aspirator să-și umfle rîndurile la fiecare admitere.

Problema nu este că bursele erau prea mici, ci că nu există nicio alternativă pentru tinerii care nu vor să facă o facultate. Nu există un sistem de școli profesionale, de studii postliceale, care să-i formeze pe cei care vor să facă o meserie și nu să îngroașe rîndurile economiștilor, avocaților, IT-iștilor sau literaților. Pentru că în societatea noastră a devenit obligatoriu să ai studii superioare. De ce? Cîndva, răspunsul era pentru că dă bine. Din același motiv pentru care Florin Pandele sau Robert Negoiță au măcar un doctorat dat. Dacă se poate, de ce să nu fie? Astăzi nu există un răspuns concret. Pentru că așa se face, asta e cutuma. Multe estimări spun că, în timp ce piața noastră a muncii se îneacă cu economiști, cea mai bine plătită meserie din România va fi cea de sudor, iar cei mai căutați vor fi lăcătușii. Mă scuzați, dar pe ei care universitate îi pregătește? E nevoie de trei ani de studiu și-un doctorat ca să fii sudor?

E aceeași situație și cu transportul feroviar. Guvernul putea să gîndească un program coerent de investiție în infrastructură – aproape de colaps – feroviară și de armonizare a unor rute. Petreceți o zi în gară să vedeți cum trenurile care pleacă vineri spre Bacău, Suceava sau Dorohoi sînt deja pline cu studenți pe hol, pe trepte, în picioare, pe valize, îngrămădiți ca niște sardele. Cred că și studenții ar fi preferat un vagon în plus la unele rute ca să stea jos, decît să meargă în picioare și să nu plătească nimic. Bursele mai mari sînt bune, gratuitatea pe liniile feroviare este apreciată, dar problemele învățămîntului sînt altele. Sperăm să nu se oprească Guvernul Dragnea aici.

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top