Televiziunea, fără cîinele de pază

Editorial Niciun comentariu la Televiziunea, fără cîinele de pază 7

Acum 17 ani, toată lumea sărbătorea ie­și­rea din sistemul cvasi-monoteist în care TVR-urile erau singurele posturi din care se putea în­­frup­ta publicul larg, ancorat încă în paradigma totalitaristă. Lansat cu prilejul zilei naționale, PRO TV-ul a fost ca o gură de aer proaspăt, di­ferit de orice a mai văzut un român pînă la vre­mea aceea. Era dinamic, viu și parcă des­chi­dea o ușă spre lumi nebănuite. Cel puțin pen­tru un copil de vreo zece ani sau mai pu­țin, născut în preajma revoluției. Însă nu era sin­gurul. A urmat și avalanșa de posturi, care mai de care, pe ecranele bombate, ce au umplut ca­pacitatea de memorare a televizoarelor cu tub ca­todic din vremea aceea. Totul era fermecător, plin, netradus, liber și fascinant de descoperit.

În paralel, societatea a început să prindă tot felul de colțuri și dimensiuni, televiziunea de­venind noul Colosseum al înfruntărilor po­li­tice cu scopul cîștigării opiniei publice de o par­te sau de alta. Așa că și organismul de re­gle­mentare a vieții pe sticlă a început să-și ca­pe­te sensul, în calitate de arbitru. Consiliul Na­­țional al Audiovizualului (CNA) a îm­pli­nit, în 2012, 20 de ani de activitate. De­curs în care a fost contestat, acaparat de publi­citari și siluit politic. Însă a rămas să ridice steagul ro­șu, ca la întrecerile de Formula 1, cînd lu­cru­rile au luat-o razna pe ecranele care, cu vremea, au devenit ele însele deștepte, dar supuse multor variabile.

CNA-ul a crescut odată cu democrația și cu televiziunea din România, de la public la privat, de la analogic la digital, de la dicta­tu­ră la democrație, trecînd prin tot soiul de furci caudine ale tranziției, care i-au știrbit ceva din aura de arhanghel al dreptății. Cu toate acestea s-a ținut tare. Pînă săptămîna trecută, cînd a fost sacrificat printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului Ponta, de dragul alegerilor de anul acesta. Nu a fost însă doar el schilodit, ci și întreaga industrie media, cu publicitari cu tot, cu norme și cu libertăți. Astfel, ne putem aștepta de-acum înainte ca pe ecranele plate să se perinde păruieli în direct, flegme pe o­braz, slo­ganuri îndesate în gură și aruncate între ochi. Și ca instiuțiile media să înceapă să producă ele însele reclame la detergenți, renunțînd de tot la jurnaliștii pe care oricum nu i-au plătit cu lunile.

La 17 ani de la inaugurare, PRO TV-ul nu mai face nici o diferență, în afară de a stabi­li cine este lider de audiență la difuzarea fil­me­lor de acțiune. Antenele lui Dan Voi­cu­les­cu au venit din urmă cu noua dictatură – ei de­cid ce apare despre USL în mediile audio-vi­zua­le, lăsînd și mass-media și publicitarii să își numere banii într-o altă formulă economi­că. Pentru publicul trecut de 25 de ani, femei și bărbați deopotrivă, Antena 3 este noul lider cu sintezele ei virulente, violente, aprige, în­cin­se, propagandiste, ocupînd parcă tot aerul din­tre tastele telecomenzii. Și are voie să fie sancționat doar du­pă un proces ce s-ar întinde, ca la noi, mai bine de doi ani.

În paralel, furnizorul de cablu Digi își fa­ce de cap. Scoate și bagă posturi în grilă cu non­șa­lanță, știind că are aproape jumătate din pu­blicul țării la mînă cu abonamente ieftine la In­ter­net, transformînd peisajul celor peste 80 de posturi într-unul monoton, tradus, în care pu­bli­cului spectator nu-i rămîne nimic de ales sau de decis. Așa că, de ziua națională, este justificat să ne întrebăm dacă televiziunea mai are de sărbătorit ceva în afară de dictatura care o sapă.

Laura PĂULEȚ

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top