Spovedanie la Iași

Editorial Niciun comentariu la Spovedanie la Iași 5

Ne irosim teribil rostul și durata gîndind și rostind în slujba clișeelor. De aceea distru­gem tot ceea ce este excepțional și memorabil, fără să știm sau să simțim de ce. „După dea­luri” este o capodoperă copleșitoare, fără doar și poate, deoarece a obținut premii la Ca­nnes. De aceea și jocul actorilor este spec­­taculos, unic, special. Nu fiindcă are o pro­fun­zime încrustată în cadre lungi, cu planuri suprapuse ale singurătății, familiei și re­li­giei pînă la înghețarea sufletului în ră­su­flare. Nu fiindcă vorbește despre dragoste în a­legorii ale demenței și fricii de abandon. Nu fi­indcă pune în contrapunct zăpada teribil de al­bă ca­re cade în pături căldicele de izolare nu­mai în­tr-o lume de nicăieri cu noroiul îm­proșcat pe un parbriz de pe mașina poliției. Nu fiind­că include în alegoria viață-moarte o spaimă de a ieși din prizonieratul fricii de a trăi cu a­de­vă­rat în afara canonului pe care ți l-a scris soar­ta sau familia. Nu fiindcă expresia ne­bu­ni­ei este fixată pe un chip alb și curat ca fața lui Hristos și devotamentul față de un Dum­ne­zeu plăsmuit este desenat pe irisul al­bas­tru al unei maici care n-a avut altă alternativă decît a crede în prima iluzie pe care a primit-o în chilia ei de ceară. Nu fiindcă Cosmina Stra­tan, Cristian Flutur și Cristian Mun­giu s-ar fi întîlnit ideatic și personal fiindcă provin din ace­eași Moldovă. Nu fiindcă pretextul filmului ar fi fost un fapt de presă care să le curgă prin vene, pînă la sublimarea lui într-o ficțiune despre imposibilitatea de-a te îm­po­tri­vi unui destin în care pe toacă sînt scriși cei care nu i se pot pune de-a cur­me­zi­șul.

Filmul lui Mungiu n-a fost primit bine la noi în țară. N-a fost înțeles mai mult decît în termenii unei „povești controversate” despre „religie și biserică”, fiindcă nimeni nu a că­u­tat simboluri, semnificații și n-a scormonit du­­pă înțelesuri dincolo de privirea perpendiculară pe ecranul pe proiecție. Așa cum „4, 3, 2” a fost reținut pentru scena „avortonului”, nu pentru cea a mesei de familie. Premiera din orașul său de baștină de vineri, 26 octombrie, a peliculei „Du­pă dealuri” a fost o „rușine”, „bătaie de joc”, „bîlci”, „jalnic”, „un amestec de fatalitate și prostie”, sunetul nu s-a suprapus bine cu i­ma­ginea la Victoria și nu a prea mers digerat prin asociere cu „Skyfall” (un film cu James Bond) și petrecerile de Ha­lo­ween de la Iulius Mall. Presa a speculat scan­dalul a­dap­tă­rii fil­mu­lui după romanul de non-ficțiune „Spo­­ve­da­nie la Tanacu” al Ta­tia­nei Nicu­les­cu Bran, fără a fi văzut sau ci­tit nimic. S-a vor­bit des­pre „realism” și „re­a­­litate” nu în ter­meni de cu­rente sau de tehnici de abordare re­gizorală și reflectare i­dea­ti­că, ci prin ra­por­ta­re la o așteptare a unui ver­dict sau a unei sen­tințe cinematografice a­su­pra unui subiect care a electrocutat spirite.

„După dealuri” este un film deosebit de fin și nu este pentru mase care doresc să de­vo­re­ze un scandal sau să cultive o bîrfă. Special con­­ceput pentru Cannes, se adresează pri­vi­to­­rului avizat care nu caută povestea sau su­biec­tul pe care să îl rezume într-o frază. Care este consumator de filme culte, este fa­mi­lia­ri­­zat cu acele curente rusești și franceze și are răbdare să persite într-un cadru pînă cînd îl arde profunzimea acestuia și-l năpădesc la­cri­­mile pe dinăuntru. „După dealuri” îm­bră­ți­șea­ză clișeul pentru ca îngerii morții să-l crucifice într-o adaptare spasmodică a disperării de-a con­firma că viața, dacă nu este așa cum ți s-a clădit împrejuru-ți, mai bine n-ar mai fi. A­șa că cei care nu au înțeles ar trebui să în­ve­­țe să-și asculte propria tăcere. Ca să mai cîș­tige timp.

Laura PĂULEȚ

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top