Singe de student

Editorial Niciun comentariu la Singe de student 5

Ne-am invatat cu festivalurile studentesti. Sint cea mai buna alternativa la cluburile scumpe si holurile de camin devenite prea anoste de cind ne-au instalat camere de luat vederi si au adus portari mai vigilenti. Nici n-a trecut bine prima luna de la inceperea anului universitar si prima manifestare care promoveaza spiritul de echipa si socializarea intre campusuri deja are loc. Cei mai lenesi nici nu si-au cunoscut toti profesorii care urmeaza sa le predea pentru urmatoarele doua semestre si deja se pregatesc pentru studentiada sportiva sau seminarul de autoaparare.

Pina la prima sesiune mai este timp destul si nimic nu poate veni mai bine decit o saptamina de petreceri, concerte si alte evenimente studentesti menite sa ne destinda dupa patru saptamini de acomodare in noul an. Timp in care cei cu medii mari si cei care au stiut cu ce administrator se vorbeste si citi copii are acesta acasa si-au ocupat camerele si au rupt posterele lipite de anul trecut. Cei mai dibaci pot demonstra domnisoarelor calitatile in ale volanului si “drift”-ului la concursul de indeminare auto iar artistii vor expune unghiuri din cele mai complicate la expozitia foto. Si bineinteles ca un student poate sa-si spele pacatele adunate de-a lungul anului si sa uite de absenta de la laboratorul de dimineata dovedind exces de zel la “Tirgul de donatii”.

Este in acelasi timp si o buna ocazie ca ligile sa-si arate muschii si sa arate ca “au cu ce” si “de unde”. Au cu ce pentru ca, la fel ca la fiecare inceput de an, candidatii pentru inscriere in liga sint de doua ori mai multi decit cei care-si fac abonamente la Biblioteca Centrala Universitara. Au de unde numai daca reusesc sa traga destule fonduri de la XL World sau sa obtina vreo sponsorizare impresionanta de la Coca-Cola.

Toti stim ca amintirile frumoase din perioada studentiei se numara in cite concerte am vazut, citi mici am mincat la gratarul din seara festiva si cite vieti am salvat prin intermediul campaniei de donare de singe. Eveniment care la rindul lui iti salveaza viata, sau macar urmatoarea saptamina de studii, cu ajutorul bonurilor de masa in valoare de 50 de lei pe care le primesti. Bonurile, ca un un bun student, nu le vei da pe cafea si tigari.

La cursul de a doua zi dimineata vei intra cu cearcane, durere de cap si-un victorios: “Am donat! Si nu orice, singe de student!”

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top