Sezonul buruienilor

Noroc că Ordinul de Ministru a venit prea tîr­ziu. Așa, universitățile ieșene mai au un an timp de gîndire dacă își pot risca pielea pentru a reintroduce examenul de admitere. În se­siunile din vara și toamna aceasta, la ma­jo­ri­tatea facultăților, intrarea candidaților va a­tîr­na doar de notele de la Bacalureat, în­vîr­ti­te sub varii formule de calcul. Nu se știe dacă ne­­luarea în calcul a mediilor din timpul anilor îi va cerne mai bine pe boboci, lăsînd pleava de­­­parte de mediul universitar. Însă se merge a­șa în acest an. De probă.

Teoretic, conducerile instituțiilor de în­vă­ță­mînt superior ar fi putut opta pentru o altă me­todă de selecție a candidaților, mai te­mei­nică. Însă majoritatea au declarat că au fost luați pe nepregătite și nu ar fi avut timp să sta­bi­­lească așa din scurt reguli mai aspre ale jo­cu­lui și să înșele așteptările bobocilor aspiranți – cu alte cuvinte, să riște să-și piardă pretendenții la un loc în amfiteatre. Examenul ră­mî­ne doar apanajul facultăților cu profil vo­ca­­țio­nal precum artele, arhitectura sau spor­tul. Ori cu o tradiție de păstrat, ca Medicina. Doar o informatică, o automatică sau un drept ce mai îndrăznesc să-i treacă pe candidați prin fur­cile caudine ale unei probe scrise de spe­cia­litate, însă ei își permit acest lux – sînt do­me­nii căutate și populare.

Avem, practic, un conflict între ceea ce toa­­tă lumea știe că ar trebui făcut, însă nimeni nu-și permite să facă. De cînd s-au introdus ad­miterile pe bază de dosar, persoane din in­te­riorul sistemului academic, dar și din afara lui se plîng (în public și în privat deopotrivă) de faptul că mai mult de jumătate dintre cei care urmează și ajung să și termine o facultate, mai degrabă s-ar fi dus la balet sau la pră­șit după terminarea liceului. Însă universi­tă­țile au nevoie de bani și știu că examenul îi spe­rie și-i alungă pe cei dispuși să plătească bani pentru o diplomă de licență sau de master. De aceea se optează pentru varianta con­for­tabilă din punct de vedere financiar și in­con­fortabilă din punct de vedere didactic. Es­te evident că nu poți face performanță acade­mi­că la Litere cu un student care nu știe să pună cratima și la Fizică sau inginerie cu unul care nu știe să rezolve o ecuație de gradul al doi­lea și nici nu este dispus să învețe pînă în anul terminal. Însă majoritatea profesorilor sînt nevoiți să-i sacrifice pe cei buni și pe ei în­șiși, să coboare ștacheta pentru a reuși să-i a­du­că pe unii de la stadiul de dezvoltare vegetală, la cel de om, în sensul deplin al cuvîntului. Acesta fiind cadrul general, indivizii bine pre­gătiți și pasionați ce există de o parte și de cea­laltă a oricărei catedre renunță la un mo­ment dat la lupta inutilă de a-și mai păstra și cul­tiva standardele proprii, lăsîndu-le loc bu­ru­ienilor să înflorească.

Examenul de admitere nu ar fi un lucru bun. Este o măsură absolut necesară pentru a nu îneca și mai mult un sistem din care orice om valoros este nevoit și ar trebui să dezer­te­ze cît mai curînd pentru a nu-și omorî po­ten­ția­lul. Iar primăvara ar fi fost un prilej bun pentru universități de a face măcar niște planuri de curățenie în ograda proprie, chiar și pe ultima sută de metri. Însă, ca orice buni gos­podari, preferă să-și facă vara sanie. Fiindcă știu că ceea ce e important – pragmatic pri­vind lucrurile – nu e să meargă treaba ca pe roa­­te pe viitor, ci să alunece printre belele tot anul.

Laura PĂULEȚ