Ridicăm Europa!

Așa de tare ne mai bate vîntul acesta anti-european, tocmai de ziua Europei. Suflă puternic dinspre Rusia, trece prin USL și se lipește de ecranele publicului țintă al Antenei 3. Mai țineți minte „no­țiunea” aceea de euro-scepticism? De șap­te ani, de cînd ne-am integrat în Uniu­nea Europeană tot stă scai de noi și de mințile noastre de români, parcă mereu băgată ca un cui (așa, nu se știe de cine și cum). Deși ni s-au deschis granițele și ne plimbăm prin Europa după bunul plac, deși am beneficiat de fonduri pentru proiecte de cercetare sau de burse pentru studii ori de capital pentru a începe afaceri, ne botoșim și ne simțim Cenușăreșe. Ne jignește un MCV și ni se umflă pieptul că nu sîn­tem luați în seamă prin mai marile struc­­turi europene. Trecînd de diho­to­mia identitate europeană – identitate națională (atît de mult tatonată, de la discursuri științifice, la prelegeri pu­bli­ce) și la „dramele” pe care le implică, ajun­gem la nostalgii comuniste de tipul „atunci era mai bine”. Tot felul de vox-pop-uri studii și statistici indică faptul că românii cred că se trăia mai bine în comunism. Ce este halucinant este că inclusiv cei născuți după 1989 îm­păr­tă­șesc aceeași părere. Nu pot să nu mă întreb de unde această falsă nostalgie la cei prea tineri ca să aibă cum gîndi așa, de ce libertatea pentru care unii s-au luptat doare, de ce mai degrabă am în­doi spinarea pentru siguranța zilei de mîine sau pentru un loc de muncă oarecum căldicel în loc să fugim în lu­mea largă?

De la  „Europa în fiecare casă” (PDL), „Mîndri că sîntem români” (PSD), „Apă­răm România ta” (PNȚCD), „Ridicăm România” (PMP) şi „Votează cu suflet de român” (PPDD) avem mai degrabă niște campanii anti-europene și ultra-naționaliste. În fața acestei bătăi de joc, însă, noi dăm din mînă, zîmbim sau nu ne pasă.

Ne dăm foc la valiză gîndind așa și făcînd mereu alegeri politice pă­gu­boa­se. Rîdem, ne batem joc, îi discredităm pe toți, dar votăm cu Elena Băsescu și cu Gigi Becali. Pentru acest „sezon” de europarlamentare, iar o luăm la mișto. Partidele nici măcar nu s-au mai obosit pentru campanie și au ales o firmă de advertising probabil low cost sau care chiar și-a bătut anume joc de ei. De la  „Europa în fiecare casă” (PDL), „Mîndri că sîntem români” (PSD), „Apă­răm România ta” (PNȚCD), „Ridicăm România” (PMP) şi „Votează cu suflet de român” (PPDD) avem mai degrabă niște campanii anti-europene și ultra-naționaliste. În fața acestei bătăi de joc, însă, noi dăm din mînă, zîmbim sau nu ne pasă. Însă acest ridicol e un factor reprezentativ și de decizie, cîtă vreme noi privim înspre Antenele care ne gîdilă să invidiem China sau Rusia (sau, de ce nu, Coreea de Nord). Și chiar și ultra-naționalismul acesta e o formă de ipocrizie, cîtă vreme rîdem cu poftă la glumele despre noi înșine, despre lenea noastră de a rupe bariera invizibilă dintre noi și ceilalți, de a accesa fonduri europene și de a face ceva ca să ne schimbăm destinul acesta implacabil de popor surghiunit și batjocorit istoric, de tot felul de popoare. Da, Europa a deschis granițele și pentru căpșunari și e „responsabilă” (sic!) și de exodul creierelor – studenți, medici, savanți și „lepre”. Ea nu ne vrea de fapt, dar ne-a primit așa, de politețe. Noi am plecat că n-am avut de ales sau stăm din aceleași motive, nemulțumiți. Fiindcă e cool să fim hateri și de Ziua Europei nimic nu e mai cool decît să fim euro-sceptici. Hai că e mai bine așa!