Raționament lejer, de criză

Pentru români, criza e ca nebunia. Un subiect inepuizabil de bășcălie și de bat­jocură din partea unora și de resemnare din partea altora. Este de-a pururi in­vo­ca­tă, mai ales în vremuri de disperare și restriște, la nivel colectiv. Asta pînă cînd, printr-o repetiție obsesivă, se trans­for­­mă dintr-o stare de fapt, punctuală și efemeră, dependentă de contextul socio-economic, într-o stare mentală permanentă, individuală, independentă de factorii exteriori.

Așa că vestea ieșirii din criză, dată de președintele Băsescu, nu este bine pri­mi­­tă la noi. Numai ce ne obișnuiserăm cu pre­textul lamentației, cu scuza um­bre­lă a recesiunii. Acum, cei care ne-au servit jus­tificarea deznădejdii la fileul speranței-de-mai-bine, ne-o iau înapoi printr-o lovitură de teatru. Nu mai trebuie să că­utăm soluții de criză.

Recesiunea a trecut și criza rămîne. Ne rămîne nouă înșine, de resimțit și de trăit în intimitate. Greul și lipsa nu mai au justificarea să fie social împărtășite. Pa­tronii nu mai au voie să folosească scuza asta pentru tăierea salariilor, ca noi să fim nevoiți să scuzăm actul pune­rii capului în pămînt. Se preconizează că să­răcia și lașitatea o să se înece în creș­te­ri­le economice de cîteva zecimi de pro­cen­te și că nemulțumirile se vor în­nă­bu­și înapoi în piepturi, nemaiavînd ce că­u­ta în stradă. Românilor li s-a potrivit sen­­tința, li s-a mulat ca o piesă de len­jerie intimă pe cele mai ascunse ne­mul­țumiri și frustrări. Anunțul că moda ar trebui să se schimbe creează o panică și mai mare decît frica unei eventuale per­manentizări a crizei. Ne este mult mai ușor să ne împăcăm cu răul implacabil, decît să ne reconstruim orizontul aș­tep­tării și să admitem că din orice criză e­xistă o ieșire, iar că din șirul de posibi­li­tăți noi trebuie să avem curajul a­su­mă­rii uneia dintre ele.

Aproape că nici nu mai contează da­că a fost sau n-a fost criză cu adevărat, la noi în țară și în lume. Că a fost o cons­pi­rație, o conjurație sau o realitate com­ple­­xă, imposibil de pătruns prin rațio­na­men­tul scurt, asociat cu simpla lipsă co­ti­diană. Sau că încă mai este și că toată a­cea­stă operație de delimitare este nu­mai  o strategie subțire de manipulare a ma­se­lor și de mînare a lor din mizeria con­tes­­tată în mizerabilul acceptat. Nu că­u­tăm cu adevărat răspunsuri. Cîtă vreme a­vem explicații la îndemînă și ne îm­pă­căm senini cu refuzul căutării cunoașterii a­devărului, ne putem cufunda liniștiți în în­tunericul ignoranței. Fiindcă acolo a­menințarea cu pericolul nebuniei dis­pa­­re.

Laura PĂULEȚ