Președinte pentru țara lui Nod în Papură

România se sprijină într-un picior de lemn. Atît de tare se clatină Gu­ver­nul nos­­tru, încît nici miniștri nu-i mai trebuie. Pî­nă se hotărăsc mai marii statului pe ci­ne și cum să numească în funcții, noi ne pre­gă­tim pentru o schimbare ceva mai importantă.

După cinci ani în care am ascultat in­ju­­rii la adresa lui Băsescu și a celor doi prim-miniștri, o luăm iar de la capăt. Nu fă­­ră să trecem prin alegeri, bineînțeles. E de ajuns să citim de pe afișele electorale ca să ne dăm seama ce vrea fiecare de la țara asta. Unul din cele mai încurajatoare sloganuri ar fi cel al lui Sorin Oprescu, ca­re ne spune cu o încredere ce nu­mai un nou candidat ar putea-o avea: „Hai Ro­mânia!”. De la ceva ce sună mai de­grabă a replică de stadion, trecem la u­nul ceva mai isteric, din partea unui „pre­ședinte” pe măsură: Corneliu Vadim Tu­dor. Mesajul ar trebui să ne impulsio­ne­ze și să ne scoată din case la vot.

De­gea­ba, însă. „Salvați Ro­mânia! S.O.S. Po­po­rul Român!” nu ne face decît să credem că tribunul devine și el din ce în ce mai naiv. Acum, cînd nu mai rămîne nimic de salvat, vine Gigi Becali și ne aruncă doar trei vorbe: „Credință, nădejde și dra­gos­te!”. Am înțeles că poate Dum­ne­zeu ne ajută cu ceva și că trebuie să nu ne pierdem încrederea în noi, dar încă nu ne pu­tem explica la ce ne-ar folosi dra­gostea. Cel mult, ne-ar face să uităm puțin de mai toate crizele statului. Nu și de cea fi­nan­ciară, căci, se spune prin popor, că pî­nă și iubirea trece prin stomac. Ceva mai inventiv este domnul Crin Anto­nes­cu, ca­re ne aduce aminte de ceea ce nu mai e­xis­tă de mult prin politica noastră: „Ro­mâ­nia bunului-simț”. Ne-ar fi plăcut să pu­tem citi pe afișul dumnealui și cum se să ajungem la asta, dar pe toată pagi­na nu stă decît un zîmbet susținut de un cot care stă să cadă de pe genunchi. Am ci­­tit des­tule afișe ca să putem spune că re­ușita nu stă în obrazul subțire, ci, mai de­grabă, în carisma și no­ro­cul candidatului.

Din lista care nu anunță decît revolte fal­se și strigăte ilare de ajutor, vedem un sin­gur mesaj oacheș. Într-o siguranță de­bor­dantă actualul președinte nu consemnează decît „Băsescu pentru România”. Luăm mesajul ca atare și ne spunem că deja știm în dreptul cui va apărea ștampila. Ceva reacții ar putea stîrni Mircea Ge­­­­oa­nă cu al lui „Împreună putem re­uși”. A de­ve­nit deja un clișeu care ne a­dîn­­cește în­doiala și în fața căruia dăm din cap a batjocură. Ar fi bine dacă ar împărți victoria cu noi, dar pînă să se ajungă a­co­lo, noi mai avem de răbdat. Nu greutăți sau lipsuri, ci campania ridicolă care are un final sigur: nu ne vom deranja să ne ex­primăm opiniile, ca mai apoi să criti­căm în gura mare că România se duce de rîpă. Am pus ștampila de multă vreme, într-un chenar care se încăpățînează să nu apară pe listă: acela al neîncrederii.

Adriana ZĂVOI