Iadul e gol și Antena 3 e aici

Editorial Niciun comentariu la Iadul e gol și Antena 3 e aici 184
Iadul e gol și Antena 3 e aici

În general, în România, cu cît e mai nișată și mai greu de înțeles problema, cu atît ies mai puțini oameni în stradă. Cînd a fost vorba de Roșia Montană, s-a mobilizat lumea repede și în masă și datorită faptului că răul era ușor de decriptat, iar la Colectiv nici nu mai e nevoie să argumentăm. Motiv pentru care e încurajator să vezi cîți cetățeni s-au mobilizat duminica trecută într-un protest împotriva noului guvern, împotriva PSD și ALDE, împotriva lui Liviu Dragnea; însă un protest al cărui cremene a fost tentativa de introducere a două ordonanțe de urgență, cele legate de amnistie și grațiere. Surpriza a fost pentru că de data asta subiectul este puțin mai complicat, mai ales că ordonanțele au fost prezentate – mincinos – drept o soluție pentru problema aglomerării din penitenciare și amenda CEDO care ne paște din cauza condițiilor proas­te din închisorile românești. Fap­tul că atît de mulți oameni au citit printre rînduri corect și n-au căzut pradă manipulărilor este un pas în față pentru societatea civilă românească.

Iar manipularea, să fim serioși, și-a făcut treaba exemplar; delir mistic la Antena 3 și România TV. „Bani și instigare în stradă”, „Incendiul nu a reușit, lovitura de stat continuă”, „Colectiv – Bamboo 2017. Scenariu bombă!”, „Iohannis forțează o lovitură de stat”, „Cum se încearcă destabilizarea țării la nivel înalt”, „S-au plătit 50 de lei de manifestant și 30 de lei de câine”. Dacă ar fi să urmărești narativa celor două posturi, povestea sună cam așa: Iohannis, împreună cu Cioloș și Nicușor Dan, toți trei oameni ai lui Soros, desigur, au planificat incendiul din Colectiv pentru a da jos guvernul de atunci, apoi incendiul de acum, pentru a da jos actualul guvern, inclusiv protestele ce au urmat și atunci și acum, toate pentru a pune mîna pe putere. Delir pur, alimentat de liderii PSD. Liviu Dragnea se referea la protestele de săptămîna trecută ca „o nouă mineriadă”. Liviu Dragnea, liderul partidului al cărui președinte de onoare este chiar cel care a pornit Mineriada.

A ieșit și președintele în stradă – o sabie cu două tăișuri. Partea bună e că a dat un semn de solidaritate protestatarilor, care și așa se simt într-o inferioritate covîrșitoare față de indiferenți, dar și nemulțumiților nehotărîți care acum au stat acasă, deși au cochetat puțin cu ideea de a ieși, și minorității de politicieni onești din PNL, cei puțini și eclipsați de mai marii partidului – care au semnat de mult blatul cu PSD -, cei care își văd partidul murind de la o zi la alta. Partea rea e că a mai pus un glonț în revolverul lui Dragnea, ideea protestului politizat și aranjat avînd un argument în plus acum. Într-o societate sănătoasă, președintele și în general liderii politici nu au ce căuta la protestele societății civile. Dar noi am pierdut demult trenul ăla cu societatea sănătoasă.

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top