Diploma de licență, ajutor de șomaj

Meseria nu mai e brățară de aur. Cel mult, un lanț care se strînge din ce în ce mai tare la gîtul studentului atunci cînd se apropie de absolvire. Ne în­tre­băm încă de la admitere ce vom face „mai departe”, iar răspunsul îl aflăm a­bia cînd ajungem la tîrgurile de joburi.

O­fertele de locuri de muncă nu ne mul­țu­mesc, dar închidem ochii și acceptăm orice. Nu ar fi pentru prima dată cînd fa­cem asta. De cînd ne dă tîrcoale criza fi­nanciară, optăm încă din facultate pen­­tru un loc de muncă. Nu mai ajungem la cursuri decît cu cearcăne și prea obosiți ca să ascultăm ce ne spun profesorii. Ceea ce ar trebui să fie studii superioare se transformă, pentru noi, într-o goană după un salariu cît mai bun. Iar atunci cînd ne vedem cu banii pe card și căminul plătit nu ne mai gîndim că ne-am început „cariera” într-un alt domeniu decît cel pe care-l stu­diem. Restanțele ne bat la ușă, dar nu mai avem timp să recuperăm. An­ga­ja­torii nu închid niciodată ochii atunci cînd vine vorba de chiul în folosul facul­tății. Degeaba ne supărăm cînd ni se spune că „de nu te ții de școală n-o să faci nimic în viață”. Dovada stă în cei ca­re optează pentru studii în domenii tehnice. După ani ceva mai grei pe băn­cile amfiteatrelor pe ei îi așteaptă un job după terminarea facultății. Pentru cei­lalți, însă, procentele arată că ni­meni nu caută prea mulți umaniști, chiar dacă pregătirea lor se poate plia pe mai multe domenii. Am putea, după trei ani să ne înscriem la o altă facultate, dar nu ne mai trimite nimeni bani de acasă. Și, oricum, nu am mai avea răb­dare să o luăm de la capăt. Viitorul începe să ni se contureze, de fapt, atunci cînd ne alegem prima slujbă. Iar, în cele mai multe cazuri, este una din care nu putem dezvolta o carieră. Dacă nu s-a lipit de noi nici un soi de voluntariat sau meserie în timpul facultății ne vedem dați afară de la interviul de angajare pe ușa din dos. De­geaba ne dăm peste cap și fluturăm în aer diplome și premii, că pentru ei nu contează. Pînă să ne dăm noi seama de toate astea, însă, ne putem numi, mîn­dri, șomeri cu diplomă. Nu ne ră­mî­ne altceva de făcut decît să alegem din nou amfiteatrele. Și tot un ne ga­ran­tează nimeni că vom ajunge să lu­crăm în domeniul pentru care ne-am pregătit.

Adriana ZĂVOI