Cum s-a cangrenat învățămîntul

Tinerețea unui profesor nu o va da niciodată vîrsta. Am văzut universitari care, deși mai aveau un pumn de luni pînă la pensionare, își contramandau toate plecările în străinătate doar pentru a merge la un curs. Care vorbeau cu aceeași pasiune pentru zece sau o sută de studenți, în Aula Magna sau într-un amfiteatru întunecat, decorat doar cu neoane pîlpîinde. Și care-i făceau pe studenți să trăiască cu o atît de mare intensitate cursul încît să nu ceară pauză și să rupă holurile ca să nu întîrzie la cursul următor. Universitățile încă au astfel de profesori, tineri la spirit, chiar dacă trupul îi trădează.

Însă universitățile au și profesori tineri, de 30 de ani, pe care-i vezi atît de blazați încît te sperie. Profesori care-și tîrîie pașii pe holuri, mereu adormiți, cărora li s-a scurs viața în picioarele scaunului pe care par că au prins rădăcini. Care merg la cursuri ca mulți dintre studenți, dintr-o obligație neînțeleasă.

Solomon Marcus, academicianul care s-a stins din viață săptămîna trecută, vorbea, nu în urmă cu mult timp, tocmai despre acest șablon al învățămîntului românesc – obligativitatea. Elevii se feresc de școală pentru că nu li se mai predă nimic cu pasiune și învățatul devine un mijloc de a promova examenele, și nu un țel de atins din plăcere și curiozitate. Iar bulgărele se rostogolește și în universități. Calitatea studenților scade vizibil, de la un an la altul ajung la facultăți tineri din ce în ce mai puțin pregătiți. Însă problema este de altă natură – cei care ajung nu mai au plăcerea de a învăța. Venirea la facultate e un soi de eliberare, ajung la Iași ca într-o tabără prelungită, de trei sau cinci ani, în care răsfoiesc manualele doar la dată fixă, în sesiune.

E greu și nepotrivit să arătăm cu degetul și să împărțim o vină în momentul în care cancerul din învățămînt a făcut metastaze la fiecare palier. Nu e nici vina elevilor că fug de școală, nici a profesorilor de liceu că li se bagă pe gît o curriculă. Nici cea a studenților că se blazează în 12 ani de școală, nici cea a universitarilor, că nu mai știu unde trebuie să se poziționeze. De aceea atît-de-invocata reformă din educație trebuie să înceapă de la rădăcini și să formateze totul. Nu plagiatul doctoratelor e problematic și nici sistemul stufos de promovare a profesorilor tineri. Trebuie luată Legea Educației, fărîmițată, și regîndit integral sistemul – de la curriculă la salarii, de la învățămîntul primar la cel post-universitar. Trebuie început proaspăt fiindcă oricît ai petici o minge spartă, îi rămîn destule boalfe încît să nu o poți rostogoli în linie dreaptă. Iar roata învățămîntului nostru lasă deja brazde în zig zag.