Cine o să ne mai țină capul

Acum cîteva numere anticipam că bu­be­le din învățămîntul superior or să înceapă să ples­nească. Săptămîna care a trecut am avut o demisie în masă a membrilor Consiliului Na­țional al Cercetării Științifice (CNCS) și o continuare a abdicărilor din Senatul U­ni­ver­sității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Cele două aparent nu au nici o legătură între ele. Nu au una de suprafață, ci una de fond, ca­re pri­vește, în primul rînd, crasa subfinan­țare din învățămîntul superior.

Cei de la CNCS nu au putut îndura tă­ie­rea la jumătate a finanțărilor pentru pro­iec­te­le de cercetare în derulare pe 2013, în­tîr­zie­rea deschiderii finanțărilor pe anul curent, în­tre­ruperea continuității acestor programe, re­du­cerea ratei de succes pentru competițiile pe proiecte și chiar anularea finanțării unor a­pli­cații eligibile pe anumite ramuri. Mai ales că „aceste măsuri de austeritate apar, în mod paradoxal, pe fondul lansării în 2013 a unei noi competiții în cadrul programului Par­te­ne­riate, cu un buget mai mare decît cel din anul precedent”, după cum evidențiază CNCS în comunicatul care anunță demisia în bloc. Universitățile își gestionează greu criza fi­nan­­ciară, iar carnea roz a puținilor bani ră­mași a devenit obiect și subiect de dispută – de la micile și pînă-acum-toleratele „nepotis­me”, pînă la probleme care vizează finan­ța­rea pe departamente. Cînd banii nu ajung pen­­tru toată lumea, alocarea fondurilor pentru pro­movare sau pentru angajări pare de prost gust, mai ales în situația în care și cercetarea a rămas pe jumătate în aer. Cu toate acestea, toa­te ramurile trag de halca de carne pe turta lor, fiindcă știu că altfel nu vor supraviețui.

Așa ajungem și la al doilea punct co­mun, care este rezultatul unei lipse de comuni­care și a schimbării de structură care au des­ta­bi­li­zat funcționarea acestor instituții des­tul de fragile, ce se țin de valorile pe care le servesc ca de niște fire de iarbă în bătaia vîn­tului. Structura bicefală a universității, ne­rodată în vremuri senine și implementată în unele tulburi, formată din Senat și Con­si­liu de Ad­mi­nistrație, duce la seisme care se produc la ma­re adîncime. Mulți dintre membrii Se­na­tu­lui, aleși în acest mandat prin vot universal, nu au mai fost în situația de-a se afla în posturi de conducere și, în consecință, nu au experiență administrativă. Cele două capete comunică prost sau deloc, fiecare dintre ele își revendică autonomia și acționează în virtutea propriilor decizii care ajung să se bată cap în cap. Ministerul Educației Na­țio­na­le (MEN) nu s-a consultat cu CNCS-ul, le-a în­șe­lat așteptările și i-a lăsat, cum s-ar spune, în plop, în situația de a nu-și mai putea apăra mi­­siu­nea. MEN susține că CNCS-ul vrea să ob­­ți­nă mai mult pentru programele IDEI, și spune că nu poate sacrifica programele pentru Resurse Umane.

Altfel spus, în vremuri de criză avem con­flicte interne care nu promit rezolvarea celor externe sau ieșirea din criză. Anticipăm o în­răutățire a situației în care calitatea activi­tă­ți­lor atît didactice cît și de cercetare din univer­sități se va reduce simțitor. De la post-doctoranzi demotivați și angajați ai UAIC ce se simt nedreptățiți de tăierea salariilor și pî­nă la organisme care ar trebui să vegheze la o bu­nă funcționare, dar care nu-și mai văd rostul,  o formă viabilă de a-și susține ideile sau ponde­ra o­pi­niile. Nu am vrea să fim aici cînd se va produce cu­tremurul acela mare care va veni.

Laura PĂULEȚ