Cîinii de pază ai plagiatului

Articole științifice copiate, proiecte de cer­cetare copiate, cărți copiate, idei copiate. Me­tafora plagiatului pare să se reveleze ca de­fi­ni­torie pentru spațiul românesc. Din cutia Pan­dorei ies monștrii pe bandă rulantă, care fac parada modei prin reviste ca Nature și co­boa­ră vălul negru al îndoielii asupra oricăror ac­ti­vități și texte a căror premisă ar trebui să fie cea a originalității. Realitatea care a îm­bră­cat, pe rînd, numele lui Ioan Mang, a lui Vic­tor Ponta și, mai nou, al Ecaterinei An­dro­nes­cu este însă una care transcende asocierea cu aceste nume sau cu funcțiile deținute de a­ceș­tia. Este strigător la cer faptul că tocmai cei care ar trebui să se recomande ca modele, ca paznici de far ai eticii academice sînt cei care și-au pus numele pe niște documente plagia­te. Însă, sub ei, se găsesc niște așa-ziși oa­meni de știință, profesori universitari sau cercetători, sclavi sau nu, pentru care ac­țiun­ea de-a copia este o practică obișnuită, cu­rentă, neînsoțită de nici o remușcare sau je­nă. 14 pro­iecte care ar trebui să primească fi­nan­țare din bani publici (fiecare în valore de aproape ju­mă­tate de milion de euro, conform unui articol din revista Nature) stau sub drobul de sare al sus­piciunilor de plagiat. Ministrul Educației a girat un astfel de proiect, fiindcă i-a trecut prin mînă o hîrtie ca multe altele, pe vremea cînd ocupa funcția de rector la U­ni­ver­sitatea Po­li­tehnica din București. Evi­dent că dumneaei nici nu a citit acel document, însă o echipă de indivizi a copt un pro­iect în ultima batjocură, gîndindu-se, ca o gașcă de școlari im­pertinenți și inconștineți, că nu vor fi prinși. Probabil fiin­d­că au făcut așa și le-a mai mers în trecut, chiar bine și lejer.

Așa că noroc de această vînătoare po­li­ti­că. Scandalul plagiatului a fost expus, iar vi­no­­vații dezbrăcați de pretențiile academice în piața publică. Însă, pînă una alta, acestora nu pare să le fie prea rușine de acest lucru. Chiar și analiștii o dau cotită. Copiatului ordinar i se aduc scuze precum lipsa de reglementare pînă în prezent, confuzia asupra manierelor de citare sau izolarea cercetării românești de dinainte de ’89. Consiliul Național de E­ti­că, schimbat de Ioan Mang, este și el legat de mîini și de picioare și degeaba ar trebui să dea verdicte în termen de 90 de zile, acest lucru nu se întîmplă. Cei prinși cu mîța în sac sînt bine merci și-și văd în continuare de carieră. Integru.ro i-a prins pe cîțiva, însă oprobriul public nu pare să coincidă cu sancțiunile concrete. După cum se precizează în Nature, „cîțiva oameni de știință se tem că Guvernul încearcă să mușamalizeze abaterile de tipul plagiatului sau conflictele de interese”. Acest lucru este o evidență, ca și copiatul în sine. La fel cum limpede este și faptul că avem de-a face cu o problemă națională, cu un fenomen care am fi crezut că nu se întîlnește decît la elevii sau studenții care speră că nu se va prinde profesorul de furtul lor „nevinovat”. Dar poa­­te că mai degrabă în astfel de cazuri de mici pro­­porții, impostorii sînt prinși și sancționați din determinarea unor profesori care caută în fel și chip să-i prindă pe obraznicii care cred că-și pot pune numele pe orice găsesc pe In­ter­net. Însă, dacă ne uităm cîte cărți sînt „inspira­te” din altele, dacă scormonim prin gu­noa­ie, vedem că multe dintre elitele inte­lec­tuale ale Ro­mâ­ni­ei au fost implicate în astfel de scandaluri. Cîini de pază adevărați nu avem, din păcate. Presa practică la rîndul ei o formă de pla­giat ma­siv, preluînd deseori informații de la „colegi” de breaslă pe care și le atribuie, ceea ce îi ră­peș­te, ca și cercetării, legitimita­tea și îi rătă­ceș­te rostul.

Laura PĂULEȚ