Ce te costă absolvirea

A-ți da licența e ca și cum ai cumpăra un kilogram de cartofi. La îndemînă, des­tul de ieftin și îndeajuns de sățios încît să-ți alunge perspectiva sumbră a zilei de mîi­ne. Asta pentru că, odată depășit momentul absolvirii, e ca și cum te-ai regăsi fără un prea mare efort cu sacii în căruță și por­nit pe un drum al cărui indicator este acela de „profesionist” într-un domeniu. Doar din pricina asta s-a dezvolat o pia­ță a licențelor, mai mult decît gene­roa­să, în care găsești orice vrei și oricînd vrei, în funcție de valoarea bancnotelor din por­tofel.

Prost să fii să redactezi de unul singur o lucrare, muncind zile și nopți fă­ră ră­gaz de relaxare, cînd profesorii vin la ti­ne și te roagă să le cumperi lucrările. Nu ai absolut nici un motiv să devii motivat cînd afișele de pe holurile căminului te îmbie cu oferte de sezon și „prețuri de cri­­ză”. Mai ales cînd știi că nu îl va citi nici măcar profesorul coordonator. Riști să gre­șești „ca fraierul” cînd pe Internet ți se pro­mi­te să fii studentul de zece care nu ai fost niciodată, doar cu unul-două mili­oa­ne de lei.

E greu să gîndești altfel. Chiar și a­tunci cînd te simți în stare să redactezi o lucrare de licență pe cont propriu. Dacă se poate „sigur și garantat”, de ce ai risca i­nu­til? Ispita de-a fi necinsit e prea mare, mai ales cînd ți se garantează per­fec­țiu­nea fără nici un efort. La un mo­ment dat nu ți se mai pare imoral sau ru­șinos cînd afli de la colegii tăi mai mari că rețeta nu e doar o alternativă ci și unica șansă de a a­părea drept un student model. Pînă la ur­mă, nu dai dovadă de neputință, ci doar de pu­tere de adaptare într-o societate capitalis­tă în care orice produs este supus unui circuit de vînzare-cumpărare.

Dar, cu toate astea, lucrurile nu ar trebui să stea așa. Universitățile de stat ro­mâ­nești încă nu au devenit industrii, iar ros­tul învățămîntului nu este să formeze plagiatori și trișori profesioniști. Nouă, ce­lor cu mintea brăzdată de stresul licen­ței, nu ne convine existența ispitei. Evi­ta­rea ei mai că a ajuns să concureze cu mo­ra­la creș­tină, care spune să te abții de la ce ți se o­feră, cînd asta este indecent de în­des­tu­lă­tor. Am vrea să știm că dacă am muncit în timp ce ceilalți colegi ai noștri au plătit, atunci noi o să primim o notă, iar ei o să fi­e pedepsiți pentru gestul lor, dacă nu cu o sancțiune drastică, măcar cu o restanță. Mai ales că avem și profesori ca­re nu ne dau pace pînă nu văd că am a­juns să re­dac­tăm o lucrare mai bună decît credeam că sîntem în stare.

Preferăm să rămînem „naivi” și să nu ve­dem sistemul universitar românesc ca pe o mare piață în care trebuie să ne cum­pă­răm licențele pentru a absolvi prin tra­fi­carea ideii de studenție. De aceea am de­­ma­rat în revista noastră un serial care să-i arate cu degetul pe cei care ne fac să pă­rem fraieri pentru că ne străduim. Doar fi­resc este să învățăm pentru a ajunge să cîș­tigăm bani și nu să dăm bani pentru a ne preface că am învățat.

Laura PĂULEȚ