Catedra e departe

Editorial Niciun comentariu despre Catedra e departe 12
Catedra e departe

Am cunoscut, în facultate, studenți meniți să fie profesori. Am știut-o și eu de prima dată cînd i-am văzut și-au știut-o și ei. Uneori triști, sătui de toată harababura, de planuri de lecție și de nopți în care-au stat să decupeze, lipească și coloreze steluțe, buburuze sau alte premii – de dat copiilor, „pentru că le plac; să-i facă fericiți” – au spus că renunță. N-a făcut-o niciunul încă. Au terminat licența și-au ajuns, în primul an de masterat, profesori la țară, în sate în care accesul cu mașina se poate face doar cu multă imaginație. Au făcut naveta de la autobuze care-i lăsau în cîmp, dimineața devreme, pe jos pînă la școală și-acolo au încercat s-apropie ce-au găsit cît mai mult de realitate.

Una dintre fete-mi povestea cum are în clasă un băiețel isteț și silitor, dar care n-ajunge zile întregi la școală. Cînd vine, uneori, lasă privirea rușinat în jos și-i spune c-a trebuit să meargă să-și ajute părinții la treburi, în cîmp. Cînd se-apropiau examenele naționale sau încheierile mediilor de final, își cam rupea din integritate și dădea tuturor cîte-un cinci – „să n-aibă școala de suferit”, c-așa spun directorii, „și nu vrei să pierzi postul”. M-am uitat mereu cu invidie și cu jind la ambiția de care studenții ăștia dau dovadă. Eu n-aș fi rezistat nicio clipă. N-aș fi rezistat să mă complac într-un sistem în care învățămîntul din mediul rural e privit, parcă, după ce toată lumea și-a aruncat pumni de praf în ochi și, totuși, se preface să plînge de fericire la cîte o serbare. N-aș fi rezistat să mă trezesc la cinci dimineața, să merg pe jos în frig și s-ajung undeva, într-o școală înghețată, la marginea unei păduri. Și, mai mult decît atît, n-aș fi rezistat să fac toate astea, în paralel cu prezentările, cursurile și seminariile din facultate, de la masterat. Ei le-au făcut. Și merg la școală încă, în fiecare săptămînă. Vin fugind la cursuri, cumpără, uneori din bani proprii, caiete auxiliare și-și îngrămădesc fiecare oră liberă, cu cîte una de pregătire – să le-ajungă banii de buzunar să le facă pe toate. N-ai să-i auzi că-ți spun vreodată că tot efortul lor e imposibil sau că are vreo limită. Pentru că nici nu par să-l simtă. Își încarcă sufletele cu energie și-apoi ele par să le care corpurile prin toată harababura, în fiecare zi. Au albume întregi pe Facebook cu fiecare activitate – cu bilețele de la copii, cu desene pe tablă sau cu activități pe care le-au mai introdus, să-i facă mai veseli. Și, deși sună pentru noi, ceilalți, prostesc și incredibil de puțin – asta-i face să meargă mai departe.

Mai puțin de 1% dintre studenții ieșeni urmează modulul psihopedagogic. Ni se pare un număr mic, însă, în urma celor doi ani, mulți dintre ei n-au locuri pe care să le ocupe în școli, iar alții, mai curajoși, ajung să predea în condiții pe care noi ni le putem imagina doar după ce le vedem în vreun reportaj trist, la televizor. Pînă o să ne dăm seama că, de fapt, fără școală nimic nu se mai poate, putem să-ntindem degetul către studenții care fug de meserii; dar nu înainte să le vedem pe cele deja întreptate către noi, dinspre catedrele studenților deja profesori.

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top