Zimbete dupa catastrofa

In urma cu citiva ani, presedintele Rusiei, Vladimir Putin, declarase ca dezmembrarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofa a secolului XX. N-a fost o vorba-n vint si nici regretul in fata unei realitati triste si ireversibile. Intentiile Georgiei si Ucrainei – foste republici sovietice – de a intra in Alianta Nord Atlantica si ale Aliantei de a discuta cererile lor  au declansat un conflict – acoperit de zimbete si perifraze diplomatice – care arata ca Rusia considera in continuare spatiul post-sovietic apartinind zonei ei de influenta. Citeva tari europene, printre ele Franta si Germania, accepta acest fel de a gindi echilibrul de forte.

Exista argumente solide bune de folosit pentru aminarea discutiilor despre accesul in NATO al celor doua tari – pina una alta, suverane si independente. In Georgia, doua regiuni, Abhazia si Osetia de Sud vor sa-si proclame independenta. Populatia rusofona din aceste teritorii, aparata de unitati ale Armatei Rosii, se teme de tratamentul la care sint supuse minoritatile, contestind in acest fel ordinea de drept din aceasta tara. Daca se adauga la aceste tulburari potentiale, tulburarile reale de la sfirsitul anului trecut declansate de rezultatele alegerilor, devine clar ca stabilitatea politica a republicii din Caucaz e mai mult un deziderat decit o realitate. In ceea ce priveste Ucraina, tara europeana mare, cu un potential economic important, legaturile ei cu Rusia nu au fost determinate de imperiul tarist sau de cel comunist.  Exista traditii comune cu o istorie de secole si ele nu pot fi anulate peste noapte. Liderii de azi ai Ucrainei sint pentru apropierea de  Occident, cei din opozitie sustin ca drumul tarii lor este alaturi de Rusia. Daca sondajele nu mint, de partea acestora din urma se afla 70% din populatie. Adeziunea la NATO nu este, deocamdata, un ideal popular. si aceasta realitate ar fi putut fi un argument, pledind pentru aminarea unui plan concret privind adeziunea Ucrainei.

Ambele tari nu sint integral pregatite pentru pasul desprinderii de fostul imperiu sovietic si al apropierii de Occident. Dar s-ar putea ca asteptarea sa nu fie o solutie. Dincolo de sperantele dezamagite ale celor care isi doresc o accelerare a procesului de democratizare, insasi dinamica acestui proces incepe sa se incetineasca. Dupa decenii de dictatura, dupa alte doua decenii de haos institutional, promovarea reformelor se izbeste de inertia celor care vor pur si simplu sa traiasca ziua de azi, fara sa mai astepte bunavointa factorilor externi. Experienta Europei Centrale si de Est a demonstrat ca planurile de adeziune la NATO si UE au avut un efect de accelerare in procesul de reforma, chiar daca la inceput innoirea a fost doar formala. Deocamdata, Georgia si Ucraina trebuie sa se descurce prin forte proprii.

Magdalena BOIANGIU