Suspendarea: pericol, naivitate… și un „totuși”

După entuziasmul de început, opo­­ziția pare să fi pus la păstrare proiectul suspendării președintelui. Are și mo­ti­ve. Mai întîi de toate, pentru că eșecul în Parlament este aproape sigur. Și apoi, fiindcă mișcarea e periculoasă și naivă.

Pericolul: Traian Băsescu nu mai e chiar Traian Băsescu

Nu mai iese la restaurant, nu mai stă la șprițuri cu Gigi Becali, nu mai sparge semințe pe stadion, nu se mai ia de ziariste. Acum luptă cu criza și face politică mare cu Angela Merkel, se bate cu băncile austriece. Traian Băsescu adoptă figura liderului res­pon­sabil, într-o Europă tot mai ame­nin­țată.

Opozanții lui Traian Băsescu nu par să fi sesizat schimbarea și nu-și schimbă nici discursul, nici comportamentul. Este adevărat, „schimbarea la față” a președintelui poate fi numai de suprafață. Oricum, el nu ar putea re­zista unei dezbateri solide asupra gu­ver­nării pe care a girat-o, marcată de incompetență și corupție. Dar opoziția nu a reușit să declanșeze o asemenea dezbatere, în primul rînd pentru că ea însăși nu a pus în fața României un proiect atractiv și credibil. În aceste condiții, o parte a alegătorilor ar sfîrși prin a se solidariza cu acest pre­șe­din­te, nu pentru că el ar putea aduce un „mai bine”, ci fiindcă se tem de „mai rău”.

Imaginați-vă ce s-ar întîmpla dacă, în timpul cît Traian Băsescu ar fi, to­tuși, suspendat (sau în curs…), piețele financiare ar lua-o razna și România ar fi lovită din plin – nu din vina celor care l-au suspendat pe președinte, fi­reș­­te. Dar aparatul de propagandă al pre­ședintelui nu ar ezita să iasă la joc și să le dea cu terenul în cap adversari­lor, acuzându-i că ei au destabilizat ța­ra!

Naivitatea: nu-i vor putea soarbe puterea

Să zicem că șeful statului ar fi suspendat și, în scenariul cel mai bun pen­tru opoziție, pe fotoliul de pre­șe­din­te al senatului ar ajunge tot cineva din PSD.

Este o copilărie să-ți imaginezi că, de a doua zi, acesta din urmă ar deveni chiar un personaj politic de prim rang. Puterea nu este un inel fermecat pe care să i-l smulgi de pe deget celui că­ruia i-ai luat locul.

De bună seamă că nici liderii opoziției cei mai entuziaști față de ideea suspendării nu-și imaginează că, în caz de succes în Parlament, șefii serviciilor vor veni să i se închine pre­ședintelui interimar. Ba, că îi vor dărui și glonțul de argint cu care să împuște vînatul cel mare. Să fim serioși, pute­rea va merge după Traian Băsescu, nu va rămîne pe masă în cabinetul eliberat.

Dincolo de aceasta, suspendarea șefului statului ar trebui să nu fie o armă în jocul politic, ci să rămînă doar o pro­cedură excepțională, menită a răs­­punde unor situații cu totul și cu totul ieșite din comun.

Și totuși…

Procedura de suspendare rămîne un instrument democratic. Iar de opo­ziția îi va da curs, procedurile vor trebui urmate întocmai și, mai ales, cu bu­nă credință. Parlamentul chiar va tre­bui să organizeze o dezbatere, după tot tipicul. Va fi, de fapt, dezbaterea unei adevărate moțiuni de cenzură la adresa președintelui.

Și această dezbatere va trebui să se încheie cu un vot secret – un adevărat vot de (ne)încredere la adresa șefului statului din partea legislativului.

Puterea nu ar trebui să recurgă la stratagemele discutabile, de genul re­tra­gerii de la vot a propriilor parlamentari, așa cum a mai procedat la mo­țiunile de cenzură. Sau, mai rău, să împiedice cu totul o dezbatere și un vot, pe cine știe ce pretext procedura­l.

De fapt, nu i-ar face decît un rău propriului președinte. I-ar știrbi o bună parte din legitimitatea ce i-a mai ră­mas, după ce și popularitatea i s-a fă­cut franjuri.

Ovidiu NAHOI