Sfîrșitul tranziției și viitorul incert

Cine ar fi crezut că vom trăi zi­ua în care intangibilii, personajele-che­ie ale puterii politice, de la Viorel Hre­benciuc la Elena Udrea, vor fi an­chetate de DNA, sau că vom avea atî­ția demnitari și foști demnitari con­damnați definitiv? A doua întreba­re este „cum a fost posibil ca ma­gis­trații să se întoarcă împotriva celor care pînă nu demult le dădeau or­di­ne?” Răspunsul este simplu și ne tri­mite la Washington și Bruxelles. Ori­cum ar fi, trebuie să salutăm afirma­rea și consolidarea statului de drept, care este o componentă funda­men­tală a unei ordini politice viabile. Ro­mânia a ajuns o țară dezvoltată sub potențialul ei pentru că timp de 25 de ani justiția a fost subordonată po­li­tic și a protejat corupția, adică spo­lie­rea statului. Resursele publice au fost însușite de grupuri de in­te­re­se private, în dauna binelui public – aceasta a fost filozofia întregii tran­ziții și numai politicienii care au fost părtași la „sistemul ticăloșit”, cons­truit pentru a pune în practică aceas­tă filozofie, după cum ilustrează dosarele ANRP, Microsoft și EADS, au rezistat și au prosperat.

Faptele ieșite la iveală în ul­ti­me­le luni pun într-o perspectivă nouă toată evoluția politicii românești, dis­trug reputații și ridică semne de întrebare asupra unor perso­na­li­tă­ți care păreau inamici ai sistemului. Es­te limpede acum că toți oamenii po­litici au făcut parte din acest sistem: toți au știut și s-au pliat, chiar dacă nu toți au furat.

Cele mai dureroase reevaluări vi­zează cele două mandate ale lui Tra­ian Băsescu, pe care mulți l-au vo­tat și apreciat tocmai pentru că a sus­ți­nut reforma justiției și orientarea pro-occidentală a României, a rea­li­zat predarea dosarelor Securității că­tre CNSAS și a condamnat oficial re­gimul comunist în numele statului ro­mân. Cu cît au fost mai mari spe­ranțele pe care le-a mobilizat, cu atît este mai trist să constați că, în timp ce domnul Băsescu impunea o auste­ri­tate extremă, materializată în tă­ie­rea salariilor bugetarilor cu 25% și în in­troducerea unui nivel punitiv al TVA de 24%, protejații săi – mai a­les prin ANRP, care era condusă de o mem­bră a PDL – aprobau pe ban­dă rulantă despăgubiri de zeci de mi­li­oane de euro, ob­ținute prin eva­luă­ri aberante, doar pentru șme­che­rii care cum­pă­ra­seră drepturi­le litigioase; sau alocau sume peste prețul pieții pen­tru contracte publice, condițio­nînd încheierea acestor contracte de pla­ta unor șpăgi uriașe. Niciun om cu min­tea întreagă nu poate crede că șeful statului, altfel extrem de bine informat despre tot ce mișcă în ța­ră, nu știa ce se întîmplă la ANRP sau la ministerul condus de Elena Udrea sau că ignora cu desăvîrșire ce fă­ceau Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan „Pi­nalti”.
Nu vreau în niciun fel să di­mi­nu­ez răspunderea PSD în ins­ti­tu­țio­nalizarea corupției. Dimpotrivă, prin controlul asupra resurselor materia­le și instituțiilor statului, PSD, fost FDSN și PDSR, a impus matricea po­liticii românești și nimic nu a func­țio­nat în afara acestei matrici. Din pă­ca­te – și aici este marea noastră deza­mă­gire – partidele mari din opoziție, PNL și PDL, odată ajunse la pute­re, au fost animate de același zel de­mo­lator față de finanțele publice ca și mult și pe drept hulitul PSD. Iată de ce anchetele DNA ar trebui să du­că la prăbușirea partidelor politice par­lamentare, căci nici PSD, nici „noul” PNL – alcătuit din două partide vechi și putrede – nu au cum să se schim­be peste noapte. PSD, condus de un personaj ridicol, care nu înțelege prea bine ce se întîmplă, este aproape de implozie, iar PNL rezistă doar da­to­rită imaginii președintelui Klaus Io­hannis. De altfel, PSD și PNL și-au dat mîna pentru a elabora o lege a fi­nanțării partidelor politice care va le­galiza practic deturnarea unor mari sume din bugetul statului înspre buzunarele politicienilor și ale cli­en­telei lor. Citiți critica documentată a europarlamentarului Cristian Pre­da și veți înțelege de ce nu putem aș­tep­ta nimic bun de la aceste partide com­promise.

Ce-i de făcut? – ne întrebăm a su­ta mia oară. Tranziția se încheie prin demontarea sistemului corupt de spoliere a statului și apariția statului de drept, ambele datorate presiuni­lor occidentale. Cine poate prelua pu­terea în acest peisaj pîrjolit de ale­șii neamului, de patronii lor din um­bră și de mass media aservite lor? Sin­gu­ra soluție, în opinia mea, ar fi ca pre­ședintele Iohannis să se orienteze spre segmentul sănătos al socie­tă­ții civile și spre partidele curate, ori­cît ar fi de neînsemnate acum – mă gîn­desc la M10 și Noua Republică – și să coaguleze o mișcare civică capa­bi­lă să susțină reforma statului și a în­tre­gii vieți publice. Abia atunci vom put­ea nădăjdui că votul nostru din 16 noiembrie 2014 nu a fost irosit.

de Rodica CULCER