Sexul și lexul

Dacă ar fi bărbat, țara România și-ar dori să se facă femeie. Dacă ar fi femeie, țara noastră ar completa, în­­că din prima zi a existenței sale ca homo erectus, un formular-tip pe care l-ar adresa unei clinici de trans­­for­­mare fiziologică a Evelor în Evi.

Pe scala tăriilor, ale cărei ex­treme sînt, se-nțelege!, sexul slab și sexul tare, România seamănă cu un perpe­tuum-mobile: este condusă de băr­ba­ți perfect congruenți, în com­por­ta­men­­tul guvernamental, cu un de­ta­șa­ment de domnișoare bă­trî­ne care dau legi idioate odată la 28 de zile; este se­dusă de femei care aduc, măcar în per­cepția pe care ne-o oferă media, cu „sula-n coaste”, ins­trument bre­ve­tat de domnul Ilies­cu, în zorii „kakistocrației” ro­mâ­nești.

Poți înțelege, ca bărbat, fascina­ția pe care o trezește femeia Udrea. Femeia Udrea este frumoasă-foc: cred că pînă și celelalte femei re­cu­nosc lucrul ăsta. Problema apare atun­ci cînd femeia Udrea este con­fun­­dată cu politicianul Udrea: cum s-ar zice, atunci cînd se amestecă sex-ul cu lex-ul. Căci politicianul Udrea nu este apreciat pentru abili­ta­tea sa politică sau pentru legile con­ce­pute sau pentru măiestria sa ora­torică. Politicianul Udrea este a­­pre­­ciat pentru calități care vin din ma­­rile mistere ale naturii și, drept ur­mare, are un mare defect: este o „bunăciune”. Iar unei „bunăciuni” i se alipesc imagini false: Elena Udrea este văzută ca o Mata Hari a po­liticii românești, una care știe să-i jong­leze pe degete pe toți bărbații din perimetrul său de interese. Ni­me­ni nu poate contesta in­teligența unui asemenea om: este cît se poate de clar că nu asta e calitatea care-i lip­sește. În schimb, îi lipsesc cam toate valențele pozitive ale unui element din tabelul „metalelor grele” ale politicii. Sîntem, din punctul ăsta de vedere, printre pu­ținele țări din lume unde carisma se confundă cu sex-appeal-ul, iar fo­­tomodelul, cu modelul politic.

Cel mai bun exercițiu de de­vi­ru­sare este închiderea ochilor: as­cul­tați-i discursul pe „orbește” și cons­tatați singuri ce rămîne din pres­tația sa publică. Și atunci, s-ar pu­tea să observați că, din punct de ve­dere politic, Elena Udrea este ceea ce numea C.T. Popescu „o me­diocritate isteață”.

Alex SAVITESCU