„Românii știu că noi avem președinte?”

„Linușca, fata mamei, tu ai au­zit că noi avem președinte?”, m-a luat mama la întrebări pe messenger în stilul ei caracteristic, cu un buzz de atenționare după fiecare fra­ză, ca să nu îndrăznesc cumva să nu fiu atentă la ce spune ea aco­lo ori – Doamne ferește! – să o ignor. În spatele literelor scrise încet, dar sigur, îi simt vocea pițigăiată. Nu e un pițigăiat strident spre agasant, ci unul dulce, format cumva din­tr-un amestec de bucurie și naivitate. Cum să nu știu?

Cum își ima­ginează ea că eu, deși stau în Bu­cu­rești, deși e zi de muncă și e un soare de-a dreptul enervant afară care mă îmbie să purced la plim­bări nesfîrșite prin parcuri, nu stau cu ochii în calculator, urmărind cu atenție fiecare dintre cele 62 de perechi de umeri lați, despărțiți de un guler scrobit, îndreptîndu-se spre cabina de vot?

„Mda, avem președinte”, continuă ea și un alt buzz îmi intră cu nerușinare în urechi, de parcă nu­mai el mai lipsea de acolo. Într-a­de­văr, este oarecum ciudat acest sen­timent pe care îl am acum, cînd știu că țara mea are, în sfîrșit, un președinte ales ca la carte. După doi ani și jumătate în care reu­și­sem să mă obișnuiesc cu frazele interminabile, dar lipsite de orice sens, ale domnului Marian Lupu, – ba chiar cred că dacă mai stătea acolo încă cîteva luni, ajungeam într-un final să extrag un înțeles, o informație cît de mică și nesemnificativă din suita de neologisme ce-i ieșea dintre buze – Moldova are un președinte adevărat. Ce-i drept, e o soluție de compromis la care au recurs cei trei mari lideri ai poporului în acest moment și o par­te din moldoveni e sceptică în privința calităților de lider ale lui Nicolae Timofti, dar e un pas pe calea cea dreaptă. Cel puțin, am scăpat de rușinosul „interimar”, termen ce descria prea bine starea de incertitudine și incosecvență a în­tregii națiuni.

„Dar românii ce spun de acest lucru? Ei știu oare? Se bu­cu­ră pen­tru noi?”. Fa­ce­book-ul bubuie de statusuri acompaniate de cîte trei sau chiar patru semne de exclamare, agen­țiile de știri titrea­ză ma­rele eveniment, www.privesc.eu transmite imagini video live de la ședința specială a Parlamentului, apoi de la ceremonia de in­ves­tire a președintelui. Da, toată lumea știe. În bi­rou, cînd m-am convins că s-a votat cum se cuvine, am stri­gat în gura mare „Moldova are pre­ședinte!”, iar sim­paticii mei co­legi au rîs de mine, m-au felicitat, iar unii chiar m-au mîn­gîiat pe creștet.

„Dar comuniștii sînt în Piața Marii Adunări Naționale, știi?”. Le ar­de de revoluții acum, cînd țara are, în sfîrșit, un șef. Da, știu și nu-mi pasă! Să mărșăluiască cît vor, le prinde bine exer­cițiul fizic atît timp cît cel intelectual este, și va mai fi ceva vre­me, o necunoscută.

Lina VDOVÎI