Raportul MCV, civilizația noastră și civilizația lor

Acum aproape 12 ani, cu cîteva luni înaintea momentului stabilit pentru aderarea României la UE, 1 ianuarie 2007, două lucruri erau clare pentru cei implicați în procesul de negociere: 1. România nu este pregătită 100% pentru aderare; 2. România va adera la data stabilită.

În scopul atenuării îngrijorărilor din UE a fost activat Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), care urma să asigure continuarea monitorizării pe justiție.

Pentru cei ce se plîng acum că Bruxelles-ul își depășește atribuțiile, trebuie spus că MCV-ul a fost instituit legal, cu acordul oficialilor români, inclusiv al premierului de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, pe baza Tratatului de aderare semnat și ratificat de Parlamentul României, cu votul tuturor partidelor.

Ce s-a întîmplat între timp? În UE a apărut nu doar o oboseală a extinderii – am prins unul din ultimele trenuri – dar și o reticență privind libera circulație, astfel că unele state membre au legat MCV-ul de aderarea la Schengen. Au intervenit Brexit-ul și liderii populiști din țări precum Ungaria, Polonia sau Italia care folosesc euroscepticismul și naționalismul pentru a-și consolida puterea politică.

În România, după o perioadă de reforme și condamnări răsunătoare, care mai aveau puțin și atrăgeau ridicarea MCV, a venit un asalt al majorității parlamentare la adresa independenței justiției.

În ciuda unei îmbunătățiri vizibile a nivelului de trai, românii se confruntă cu sărăcia – principala problemă a societății, se lovesc de sisteme de sănătate și educație aflate într-o criză perpetuă, de autorități centrale și locale iresponsabile, situații tot mai greu de acceptat la 12 ani de la aderare.

Raportul dat publicității pe 13 noiembrie a venit deci într-un moment de dublă criză, posibil de cotitură, motiv pentru care a avut două particularități: 1. A fost cel mai dur raport MCV; 2. A primit cel mai dur răspuns din partea autoritățlor de la Bucureșt, eurofob, pe alocuri violent și îngrijorător.

Declarația antologică a lui Cătălin Rădulescu, care compară civilizația avansată românească cu cea decandentă occidentală, este emblematică. Și nu întîmplător, vine în siajul unui discurs anti-occidental, de obicei de factură naționalist ortodoxă, care pictează ciudatul scenariul al țării bogate și morale, România, care stîrnește invidia celorlalți.

Nu trebuie să ne lăsăm amăgiți că oameni precum cel poreclit „deputatul Mitralieră” sînt voci răzlețe, în disonanță cu restul partidului. Rădulescu este vocea internă a PSD-ului, așa cum arată el sub Liviu Dragnea, cea care spune ceea ce mai toți gîndesc.

La 12 ani de la aderare, incapabile și nedornice să îndeplinească cerințele UE în materie de justiție, autoritățile de la București au decis să schimbe regulile în timpul jocului și să respingă validitatea MCV.

La 12 ani de la aderare, incapabile și nedornice să asigure o viață mai bună românilor, aceleași autorități par să fi decis să calce pînă la capăt pedala naționalismului și a eurofobiei, pentru a arunca peste granițe vina pentru eșecul lor.

Următorii doi ani, electorali, s-ar putea dovedi cruciali pentru relația românilor cu UE, în condițiile discursului tot mai radical al PSD. Dincolo de atacurile asupra justiției și a MCV, guvernarea se va lovi însă de realitatea văzută și trăită de noi toți, aceea în care, la 12 ani de la aderare, mulți copii din România se culcă înfometați, mulți pensionari nu au bani de medicamente, oamenii mor în spitale, iar cei care supraviețuiesc fug pur și simplu peste granițe.
Este o realitate implacabilă, pe care nici cea mai eficientă strategie de Fake News nu ar trebui să reușească să o distorsioneze. Putem să fim convinși însă că vor încerca din răsputeri să o facă.

de Adrian COCHINO, jurnalist Realitatea.net