Poate că externalizarea parțială a colectării nu ar fi o idee proastă

Reciteam azi cîteva pagini din presa anilor 1920. Și pe atunci percep­torii erau prost văzuți și dovedeau apetit pentru șpăgi. Unii erau chiar bătuți cînd făceau controale consi­de­rate abuzive de micul industriaș ro­mân. Alți particulari îi amenințau pe perceptorii care le închideau cîrciumi­le că o să vadă ei că tot și le vor re­des­chide. Și în general, și le des­chi­deau în mai puțin de o săptămînă. Exact ca Pub18, localul închis într-o vineri de ANAF și redeschis lunea urmă­toa­re.

Ca să faci relaxare fiscală, așa cum vrea Guvernul actual, e ne­voie de bani la buget. Banii se obțin în principal în patru feluri: împrumu­turi, aplicarea de taxe noi, creș­te­rea celor existente sau scăderea evaziu­nii fiscale. De împrumuturi nu mai poate fi vorba, România fiind la li­mi­ta acceptată de investitori ca grad de îndatorare și pe urmă, doar un prost s-ar împrumuta ca să mănînce mai ief­tin. De aplicarea de taxe noi, nici atît; Guvernul a promis că actua­le­le taxe nu se vor mări și nu se cade să-ți încalci promisiunile cu un an îna­in­te de alegeri. Amintesc în treacăt că o asemenea soluție fusese luată la un moment dat în calcul, de secreta­rul de stat (pe atunci) Liviu Voinea care se ambiționa să taxeze pisci­ne­le particularilor, intenție care a eșu­at însă după prima discuție poli­ti­că. A treia variantă, ar merge, dar nu aduce bani suficienți. Creșterea nive­lului actualelor taxe ar aduce teore­tic niște bănuți în plus, dar pe lîn­gă faptul că ar fi niște sume infime, ci­ne garantează că ele se vor și înca­sa? Pe plan local se mai urcă o taxă – două, dar pentru ambiții la nivel națio­nal nu ajunge. Tot în treacăt fie spus, aud de localități din România care au im­pus „taxa de drum asfaltat” pentru drumuri de pămînt pentru care as­fal­tul rămîne un vis sau de „taxa de iluminat public” pe străzi pe care nu există nici măcar stîlpi care să adu­că lumina în zonă. Închid paranteza.

Rămîne, prin urmare, combate­rea evaziunii. Discuția e cum s-o fa­ci: în forță sau încetișor, ca să nu pro­voci deranj politic? Banii îți trebuie cît mai repede, așa că trebuie să o faci rapid. Cei din ANAF știu în ce zonă se învîrt banii ne­gri, așa că trimit ins­pec­­to­rii acolo. Dar ins­pec­torul e și el om, sau mai exact e și el un funcționar public căruia Boc i-a tă­iat salariul, deși banca nu i-a scă­zut rata pentru vila pe care și-a cum­pă­rat-o mai din șpagă, mai din sa­la­riu. Așa că se poate discuta cu el. „El” însemnînd cam 200 de oameni – ins­pectori ai Fiscului- cărora li s-a fă­cut în acest an dosar penal pentru co­rup­ție (informație în premieră). Dacă nu se poate discuta cu inspectorul și ești prins cu banul negru în casă, faci pe victima. Opinia publică te susține, în­jură ANAF din rărunchi, premie­rul iese la TV, șeful ANAF iese în pre­să, amicii te întreabă de ce ești așa de dur cu un amărît care asigură și el 4-5 salarii (pardon, locuri de mun­că). Doar evaziunea fiscală rămîne. De partea cealaltă, te izbești de situații hilare.

„Doi inspectori se duc în control la un magazin de haine al unei ami­ce și găsesc 3 vînzări cu cardul (!!!) pentru care nu erau bonurile fiscale. Mă sună amica disperată că ce face, că inspectorii îi închid magazi­nul. La vînzări cu cardul??? Îi spun să cheme IT-stul, sigur e o eroare pe undeva… Au găsit imediat problema: vînzările erau de fapt ultimele din ziua anterioară, au găsit și bonu­ri­le, în ordinea și valoarea (total 195 lei) în care apareau încasările pe POS a doua zi. Era o întîrziere de rapor­ta­re de care vinovată e banca.

Inspectorii s-au uitat, au în­țe­les, i-au dat dreptate proprietarei ma­ga­zinului, dar înainte de orice deci­zie, au zis că musai e să-l sune pe șe­fu’… Șefu le zice „Lasă bă`, emiteți pro­cesu’ verbal (amendă + suspen­da­re 1 lună), să ne conteste dacă nu îi convine”. Evident, inspectorii au emis procesul verbal deși văzu­se­ră clar situația, dar – ce puteau „să­ra­cii” oameni să facă, dacă șefu’ așa le-a zis…”, îmi spune amicul Gabriel Bi­riș.

Prin urmare, să nu ne facem ilu­zii, zic. Românii sînt alergici la eva­ziunea fiscală, dar cu o singură con­diție: să fie a Celorlalți! Fiscul e aler­gic la evaziunea fiscală, dar simte nevoia să-l sune pe Șefu`.

Concluzia este că avem de fă­cut reparații capitale în ambele tabere. Cei care fac evaziune ar trebui să își schimbe din rădăcini mentalitatea. „Per­­ceptorii” să renunțe să-și sune șe­fii de cîte ori trebuie să ia o de­ci­zie. Poate că externalizarea colec­tă­rii nu ar fi o soluție atît de rea. Una pes­te al­ta, ceea ce mă bucură este că toți oa­­menii de afaceri corecți cu ca­re am dis­cutat în aceste zile sînt de par­tea acțiunilor ANAF din ultimele zile.

de Dan POPA, jurnalist HotNews