Mda, e criză

Eram mai degrabă optimist, în noiembrie trecut. Ziceam că băieții ăia zvăpăiați din America ne-au băgat în criză, dar tot ei ne vor scoate, că Europa a fost matură, relativ rapidă și unită în reacție. Care reacție a constat, într-o covîr­și­toare proporție bugetară, în pompat bani înspre băncile aproape-falite, pe model american. FMI-ul și lumea agențiilor de rating dă­deau semestrul doi din 2010 ca termen limita pentru criza mondială.

Spre ianuarie – februarie, eram op­ti­mist rău de tot. America dădea de­ja statistici bune, barilul de pe­trol creștea, Germania și Franța anunțau „Marea Ieșeală” din recesiune (orice asemănare cu o re­cla­mă cam idioată nu este în­tîm­plă­toa­re, este chiar căutată).

Numai că, mama ei de treabă, veni criza grecească. Adică, veni mo­mentul în care un ditai guvernul, al unei ditai țări membre a Uniunii Europene, aflată în ditai Uniunea Monetară (adică utilizatoare de euro), fu prins cu minciuna statistică. Una cheltuiau, alta de­clarau. Urît din partea lor, veți spune. Asta au spus și nemții.

„Grecii vor bani de la noi, de la ceilalți europeni, să iasă din faliment? Să-și vândă insulele”, strigau cotidianele din țara lui Merkel. „Da, numai că, dacă nu le dăm, se alege praful de euro”. „Păi, să le dăm atunci, dar să le tragem măcar un perdaf să ne țină minte”, ziseră până la urmă nemții.

Apoi, au început să curgă veș­ti­le proaste. Pare-se, microbul bu­ge­tar grecesc începea să se răs­pîn­dească în lumea bună. Zi de zi se aude de alte și alte măsuri de aus­te­ri­tate. De la Viena la Londra, de la Sofia și Bu­curești la Paris și Ber­lin, bu­ge­te­le suferă. Vă zic sincer, mi-a cam trecut optimismul.

Colac peste pupăză, o știre „pe surse” m-a dezumflat de tot. Se pare că miniștrii de finanțe ai zonei euro au muncit zi și noapte în week-end-ul 7 – 9 mai, pentru a găsi planurile de salvare ale monedei comune. Mai mult, pe data de 9 mai (du­mi­ni­că, Ziua Europei, între altele), la Co­misia Euro­pea­nă s-a lucrat!!! Pen­tru cei care sînt la curent cu spi­­ritul comunitar – bruxellez, pen­­tru cei care știu cît de cît cum se mun­­­cește în instituțiile europene, această informație este crucială. Așa ceva cred că nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Uniunii. Muncă, în week-end, în Place Schuman! E clar, e groasă! Mda, e criză.

Gabriel GIURGIU