Luminari pentru Voronin

Am iesit in strada pentru ca nu mai aveam putere. Pentru ca eram sufocata de disperare si durere. Nu are cum sa nu te doara atunci cind comunistii fac tot ce vor din tara asta. Am iesit pentru ca nu credeam in victoria lor.

Totul a inceput cu un mesaj pe telefonul mobil, de a ne intilni toti cei care nu au votat PCRM pentru a aprinde cite o luminare la bustul lui Stefan Cel Mare, in semn de doliu pentru Basarabia. Am fost o mina de oameni la inceput, dupa care s-au adunat tot mai multi si mai multi, pina am ajuns sa fim mii. Atunci am inteles, asta e schimbarea. In sfirsit a sosit timpul sa strigam fara frica “Afara!”, “Jos comunistii”, “Comunistii la gunoi”. Strigam din toate puterile pina cind la un moment dat am simtit ca nu mai am voce. Extraordinar. Ragusisem. Am inceput sa cred ca e sfirsitul dictaturii, e sfirsitul robirii, e sfirsitul supunerii. A doua zi, marti ,7 aprilie, a inceput lupta pentru libertate si pentru o viata mai buna. Oamenii nu mai taceau ca pe vremuri, au iesit sa protesteze fara frica, toti credeam in victorie! Nu mai puteam suporta jugul comunist. Tinerii care au iesit in ziua aceea au fost sufocati de durere si disperare, iar provocatorii s-au folosit de asta si au chemat tinerii sa distruga Parlamentul si Presedintia.

Protestam pentru ca e singura forma de a ne arata furia si ura din suflet. Acesti opt ani de guvernare comunista s-au resimtit la 7 aprilie 2009.  Nu mai putem rezista inca patru ani, este peste puterile noastre.

Cristina MIRON, anul II, Universitatea de Stat a Republicii Moldova, Facultatea de Jurnalism