Lucian Dîrdală: „Democraţia românească se simte rău”

Cap în cap Niciun comentariu la Lucian Dîrdală: „Democraţia românească se simte rău” 10

Credeți că dezvăluirea lui Traian Băsescu, conform căreia Victor Ponta a fost într-adevăr ofițer sub acoperire este o manevră electorală?

Este, cu certitudine, o manevră electorală, însă aceasta nu însemnă că ar fi în vreun fel nelegitimă. Chestiunea credibilității este im – por tantă pentru un candidat la președinție, chiar dacă este vorba de evenimente petrecute cu mult timp în urmă. Modul în care se raportează la propriul trecut este un criteriu în evaluarea oamenilor politici. În cazul lui Victor Ponta – sau al oricărui alt politician care sar afla într-o situație similară – este important să știm dacă a mințit, dacă a participat la o încălcare a constituției, dacă ascensiunea sa se datorează cumva și unor factori ce nu-și au locul într-un proces politic democratic.

Această dezvăluire în perioada alegerilor îi crește acestuia șanseles au dimpotrivă?

Este greu de crezut că șansele unui candidat pot fi puternic afectate într-o asemenea perioadă, în lipsa unor dovezi clare, incontestabile că a acționat imoral. În ansamblu, Victor Ponta ar putea suferi o anumită penalizare electorală, dar este greu de crezut că scandalul va juca un rol decisiv, că ar putea răsturna ierarhiile.

Credeți că poate stîrni o vulnerabilitate în rîndul alegătorilor?

Vulnerabilitatea se referă la întreg corpul de cetățeni, care constată acum că democrația este mai puțin consolidată, că secrete sînt insuficient controlate, că legile pot fi interpretate în mod partizan.

Ar putea sa fie creată astfel o inegalitate de șanse între el și ceilalți candidați?

Nu, eventuala calitate de fost ofițer acoperit nu va crea o inegalitate de șanse. Alți factori, în primul rînd folosirea în scop electoral a bugetului sau politizarea anumitor instituții ce ar trebui să rămînă neutre, au făcut deja ca premierul Ponta să beneficieze de un avantaj încă de la linia de start.

Care este punctul dvs de vedere privind solicitările de retragere din cursa prezidențială a lui Victor Ponta, formulate de contracandidați?

Nu cred că există suficiente argumente juridice pentru așa ceva, iar din punct de vedere politic avem un juriu: electoratul. Cum comentați decizia Curții Constituționale de a respinge sesizarea depusă de Gheorghe Funar? Va fi extrem de interesant să aflăm motivația Curții Constituționale. Pînă atunci nu este bine să comentăm pe fond această chestiune. Din punctul meu de vedere, Curtea a procedat corect.

În cazul în care va fi ales președinte, ce efecte ar avea în anii următori această încălcare a legii, pentru România?

Vom vedea, sper, dacă a existat o încălcare a legii. Dacă nu vom afla nimic, putem presupune că democrația românească va continua să se simtă rău. Dacă, totuși, vom afla că a existat o încălcare a Constituției, iar neputința de a o sancționa a influențat procesul electoral, vom spune că democrația noastră suferă de o boală gravă.

Autor:

Mădălina OLARIU

Secretar general de redacție Opinia studențească, student în anul I master la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top