Livre d’or: #rezist

Vă amintiți de alegerile prezidențiale din noiembrie 2014? În multe capitale sau orașe ale Europei, românii plecați la muncă sau la studii au stat atunci, în stradă, zeci de ore, la rînd pentru a vota. Un fel de îndărjire civică, patetică desigur, i-a făcut atunci să cînte „Deșteaptă-te române” sub ploaie și sub privirile nedumerite ale occidentalilor, dar a fost în egală măsură un patetism eficace, și un patriotism aplicat, de vreme ce Klaus Iohannis a fost ales, în consecință, pre­ședinte și datorită diasporei.

Plecații au trimis atunci în țară un fel de carte poștală pe care scria #nepasă.

Protestele împotriva depenalizării co­rupției, care au scos în stradă, în România, sute de mii de români zile de-a rîndul au deschis, prentru românii plecați, un fel de livre d’or, așezată ca niciodată într-o vitrină internațională puternic vizibilă, de onoare. Toată presa franceză, marile cotidiene, Le Monde, Le Figaro, săptămînalele de analiză, posturile de radio și principalele canale de televiziune au semnat în această carte de aur pagini întregi despre reacția masivă a ro­mânilor față de mesajul halucinant al le­gi­u­itorilor: guvernul, ales în mod democratic, face legi nu pentru a combate corupția, ci pentru a o relativiza.

Un festival de titluri și de analize! „L’­hu­mour, arme anticorruption en Rou­ma­nie” a scris Le Monde; „Rou­­­­manie: un souffle de solidarité inédit traverse la so­ciété” a rezumat L’Express. „Ces Rou­­mains qui ont osé dire “non” à la corruption”, a sintetizat re­vista Le Point, pub­li­cînd o serie de portrete de ro­mâni care au în­drăz­nit să nu dea șpagă, în di­ver­se situații. „Liviu Dra­gnea, Le Roumain dans le sac”, a jubilat să­p­tămînalul satiric Le Canard enchainé, într-un articol plin de spi­rit dar și de informație, cu citate din dec­la­rațiile Laurei Codruța Ko­vesi, procuror șef al DNA, sau din analizele publicistului Mir­cea Vasilescu.

„En Roumanie, la guerre de la corruption fait rage” a titrat Le Figaro, într-o a­na­liză limpede și amănunțit documentată: da­că decretele guvernamentale ar fi fost ac­cep­­tate de populaţie, cel puţin 2100 de afaceri de corupţie n-ar mai fi ajuns în faţa jus­ti­ţiei şi 1170 de persoane inculpate ar fi scăpat de condamnare…

„Schimbarea la față” față de România e capitală. Să fim puțin lucizi, chiar dacă n-o spune nimeni prea des în mod public, o sub­­înțeleg mulți și zilnic: România e con­si­de­ra­tă de marile puteri europene ca o țară eu­ro­pea­nă de mîna a doua, furnizoare de con­cu­re­nță în materie de slujbe, prin muncitori detașați și prin faptul că e un teren atractiv pentru delocalizările de întreprinderi. Ro­mâ­nia apare dintr-odată ca fiind și această no­uă generație de tineri care nu vor nea­pă­rat să plece în altă parte – vin alții și-i ex­ploa­tează oricum acasă la ei, cum se în­tîm­plă cu programatorii IT -, dar dacă tot ră­mîn, măcar să aibă un cuvînt de spus, civic, în mediul lor legitim, natural. România a­ra­tă că are energii, resurse și un suflu ne­bă­nu­it pentru a declanșa o viață socială colectivă motivată de niște principii, nu doar de in­te­re­se de clan.

Cîștigul de imagine al României este e­norm în această Europă à bout de souffle, fra­gilizată din exterior de incontrolabilul Do­nald Trump, epuizată din interior de a­fa­ceri de corupție și de un exasperant sentiment de abandon al alegătorilor. Urmează alegeri prezidențiale în țări importante precum Franța și Germania, deja cu sabia lui Damocles deasupra capetelor, la gîndul că re­volta politică a oamenilor poate duce la as­censiunea extremei drepte.
Cîștigul de imagine se răsfrînge asupra tuturor celor plecați. Rîul de oameni din pia­ța Victoriei sau din atîtea alte piețe ale ță­rii s-a revărsat pe rețelele sociale, a dat pe dinafară și de fapt i-a cules în drum pe toți plecații, în același șuvoi de entuziasm. Zi­lele acestea am auzit de nenumărate ori în jurul meu o declarație simplă, patetică de­sigur, dar perfect acoperită semantic: în sfîr­șit, sînt mîndru că sînt român.

Ca și cum cei plecați de-acasă prin lume ar fi primit, zilele acestea, cartea poștală în­a­poi. Pe ea scrie #rezist.

Text de Cristina Hermeziu, jurnalist stabilit în Paris