Ceață deasă peste legea salariilor

Cap în cap Niciun comentariu despre Ceață deasă peste legea salariilor 10
Ceață deasă peste legea salariilor

O privire asupra declarațiilor de avere sau pe site-urile instituțiilor care mai publică sa­la­riile arată de ce este nevoie în România de o lege a salarizării unitare: un profesor d­e­bu­tant de liceu cîștigă la jumătate față de un o­fițer debutant de poliție, iar un șofer sau o se­cretară dintr-o instituție așa-numită „auto-fi­nanțată” îi poate depăși pe amîndoi.

Disparitățile s-au acumulat din cauza „in­sularizării” instituționale. În general, în Ro­mâ­nia toți bugetarii vor să fie „speciali”. Vor o lege „specială”, vor condiții „speciale”, vor salarizare „specială”. Și pînă la urmă chiar și reușesc. Există zeci de legi care prevăd fun­cționarea și salarizarea unor instituții de stat și instituții cvasi-de stat, cum sînt instituțiile autofinanțate.

Puțini știu că de fapt bugetul României nu mai este de mult exclusiv la mîna guvernului, care administrează doar bugetul de stat, adică a treia parte din bugetul general con­so­lidat.

O altă treime sînt instituțiile așa-zis auto-finanțate, cum este, spre exemplu, Com­pa­nia Națională de Drumuri – care încasează ta­xa de drum, rovinieta, Casa de sănătate sau Ca­sa de Pensii -finanțate din contribuția de sănătate și pensii, iar încă o treime este bu­ge­tul administrațiilor locale.

Toate aceste structuri și suprastructuri au propriile legi de salarizare. Există o tendință naturală a birocrației de a-și inventa misiuni, obiective și a se „insulariza” față de restul ad­ministrației.

De aceea, cînd a fost nevoie de reduceri de cheltuieli cu salariile bugetarilor în 2010 pentru că nu mai ajungeau banii din cauza scăderii veniturilor, soluția președintelui de atunci, Traian Băsescu, a fost scăderea sa­la­ri­ilor in corpore. Nimeni nu ar fi putut într-o lună-două să treacă la restructurări de oa­me­ni și ajustări de salarii care să aducă a­ce­la­și rezultat de diminuare cu 25% a cheltuielilor bugetare cu salariile.

Deci o lege de salarizare unică este ne­ce­sa­ră. Și era necesară și în 2009, cînd premierul de atunci Emil Boc a vorbit prima oară des­pre ea. Problema este că nu se știe astăzi – și nu se știa nici atunci, pentru că nimeni nu vrea să se știe – de la ce pornim. Pur și simplu astăzi nu e­xistă o evidență cen­tra­li­za­tă a salariilor bugetarilor funcție cu funcție, per­soa­nă cu persoană, din secto­rul public într-un sistem electronic cum este Revisal – Registrul Electronic al Salariaților.

Orice firmă este obligată să înscrie con­tra­ctele de muncă în Revisal, însă nu orice in­stituție publică este obligată să facă a­ce­la­și lucru. În plus, mulți angajați la stat nici mă­car nu sînt angajați prin contracte de muncă, ci prin alte forme dispuse, nu-i așa, prin „lege”, așa încît secretomania este maximă.

Și iată a treia mare tendință a fiecărei bi­ro­crații. După ce își inventează mereu noi mi­­siuni prin care să își asigure su­pra­vie­țu­i­rea și înmulțirea, după ce se insularizează astfel în­cît să nu fie afectată de problemele sistemului, încearcă să arunce cît mai multă ceață peste cea mai importantă activitate a sa: mo­dul cum cheltuie banii.

România avea în februarie anul acesta 1.189.873 de bugetari, pentru care a cheltuit anul trecut 57 miliarde de lei (12,7 mld. euro), adică un sfert din toată cheltuiala bugetului general consolidat de circa 230 mld. lei.

Nu există vreun studiu, vreun raport a­nual special cu privire la salariile bugetarilor. Singurele date valabile sînt cele pu­bli­ca­te de Ministerul de Finanțe, responsabil pen­tru buget. Tot pe site-ul Finanțelor este și nu­mărul de bugetari pe diferite categorii. Dar după cum sînt prezentate aceste date nu po­ți să îți dai seama: care este numărul de me­di­ci și asistente, care este numărul de profesori, ca­re este numărul de polițiști, care este nu­mă­rul de funcționari din ministere, care este numărul de secretare sau de șoferi din ad­mi­nistrație. Și apoi, care este salariul mediu pe fiecare din aceste categorii și limitele ma­xi­me și minime. Abia pe urmă, după ce cu­noș­ti situația de fapt, poți să spui unde vrei să mergi.

La un calcul empiric, pornind de la cheltuiala totală și numărul de salariați bugetari, rezultă un salariu mediu net de 2.281 de lei la nivelul anului 2016, apropiat de salariul mediu net pe economie.

Acum, noul guvern vine și propune creș­teri substanțiale, dar a văzut cineva vreun im­pact în cheltuieli? Pe primele două luni din 2017, cheltuiala cu salariile bugetarilor a fost de 10,6 miliarde de lei, cu 14% mai mare de­cît pe primele două luni de anul trecut, în con­dițiile în care veniturile la buget au scăzut cu 1% în aceeași perioadă. Este sustenabil?

Proiecțiile de salarii prezentate pentru pe­rioada 2017-2020 nu au fost însoțite de o estimare a evoluției cheltuielilor. Așa că de­o­cam­dată este mult fum.

Plus, crești salariile, dar de calitatea ser­vi­­ciilor publice nu vorbește nimeni. A crescut cu 14% în ultimul an? Sute de mii de români dublează impozitele și contribuțiile plătite cu cheltuieli individuale pentru servicii private de sănătate și educație. Calitatea serviciilor pu­blice va trebui să crească pe măsura creșterii salariilor din sectorul public, dar nicăieri nu s-au pus pe masă obiective de îmbunătățire a rezultatelor. Profesorii și doctorii – cele mai defavorizate categorii în ultimii 20 de ani – să fie plătiți ca în privat, dar să livreze ca în privat.

Cine aruncă astăzi cu cifre știe că vine pe un teren pregătit, că oamenii așteaptă un sis­tem corect de salarii în instituțiile publice. Însă toate discuțiile vor fi în van dacă nu știm de unde plecăm, pe ce bani ne bazăm și cum con­tribuie aceste creșteri la servicii publice mai bune.

Text de Sorin Pîslaru, redactor-șef „Ziarul Financiar”
Sursă foto: radioiasi.ro

 

Articole similare:

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top