Guvernul Ponta sabotează PSD? Efectele perverse ale micului bon fiscal

Campania declaşată de ANAF, de comba­tere a evaziunii fiscale, va avea efecte electo­ra­le şi sociale nebănuite în mediul rural, acolo unde comerţul cu amănuntul se face, în ma­re măsură, pe datorie. Mai precis, majoritatea ma­gazinelor de la ţară practică vînzarea pe „ca­iet“, aşa cum este denumit fenomenul.

Genul acesta de comerţ nu este invenţia unor smecheraşi care vor să fure guvernul prin recuperări ilegale de TVA sau a unor băieţi deştepţi care vor să facă averi colosale prin că­puşarea unor societăţi de stat. Poate părea ciudat, însă, vînzarea pe caiet este o necesita­te dictată de piaţă. O piaţă în care există ce­re­re şi ofertă. Proprietarul unui magazin să­tesc s-a adaptat pieţei în care activează. Creditul pe buletin nu este un mecanism financiar gîndit şi pus în practică doar de comercianţii moderni, el există şi la sat, sub forma caietului de da­to­rii. Bineînţeles, sumele sînt mici, iar da­to­riile sînt plătite la lună, cînd sînt încasate pen­siile sau ajutoarele sociale, după care ciclul se reia.

Pensiile şi asigurările sociale sînt principa­lele surse de venit ale ţăranului român, de­pendent în mare măsură de bunăvoinţa sta­tu­lui român şi transformat, astfel, într-o masă de manevră electorală. În mediul rural vînza­rea pe caiet are şi o valenţă socială. Oamenii sînt săraci, banii nu ajung niciodată de la lună la lună, aşa că sînt nevoiţi să cumpere pe datorie. Ţăranul asistat de stat este majoritar la sat! E trist, dar reprezintă o realitate dureroasă. Ve­niturile mici, dar constante, primite de la bu­get sînt singurele care îi pot asigura un mi­nim necesar traiului, pe lîngă ceea ce produce în gospodărie. În condiţiile în care magazinele s-au înmulţit, vînarea acestor lichidităţi este esenţială pentru micii patroni ai satelor. Aşa a devenit vînzarea pe caiet un fenomen. Se vin­de orice: de la cuie şi alte materiale de construcţii pî­nă la pîine, orez, bere, ra­chiu, ţigări etc.

Politizarea vînzărilor pe caiet s-a făcut în mod aproape natural. Un patron de magazin, care are o grămadă de datornici a fost, şi es­te, un potenţial candidat cu şanse în alegeri. Ma­re parte dintre aceşti mici întreprinzători au devenit în timp consilieri, viceprimari sau pri­mari. Magazinele şi cîrciumile pe care le de­ţin (prin interpuşi) s-au transformat dintr-un sim­plu spaţiu comercial şi în spaţiu de propa­gan­dă şi mită electorală, unde oamenii satului pe lîngă avantajul vînzării pe caiet, mai pot primi cîte o bere, un fular, o căldare sau o căciulă din partea casei (PSD, PNL, PC, UNPR, UDMR etc.). Uneori, în micul uni­vers al satului românesc, cercul se închide simplu: primarul-patron încasează direct de la ca­sie­ria instutuţiei banii de pe caiet al asistatului social.

Aplicarea la sînge a legii de către ANAF, care duce automat la dispariţia vînzării pe ca­iet, va tulbura apele în comerţul de la sate şi viaţa de zi cu zi a ţăranilor. Nu este greu să de­ducem pe cine vor înjura patronii de magazi­ne şi sătenii. O astfel de măsură, corectă din punct de vedere legal, va avea însă în mediul rural, efecte perverse pentru cei care o ap­li­că. În mod paradoxal PSD, principalul beneficiar al voturilor din acest bazin electoral, va pier­de mai mult din aplicarea acestei măsuri, de­cît din arestările unor miniştri ai Cabi­ne­tu­lui Ponta de către DNA. Un lucru bun, ar spu­ne unii, printre care mă număr şi eu. Totuşi, si­tua­ţia bătrînilor care îşi duc traiul de azi pe mîi­ne, care de la lună la lună fac datorii pentru o bucată de pîine este îngrijorătoare (nu-i plîng deloc pe cei care fac datorii pentru alcool sau ţigări). Pentru ei vânzarea pe caiet este o ches­tiune de supravieţuire.

de Daniel GORGONARU