Franța alege. Cum îi de ce votează tinerii

Dacă Franța e democrația care este – cu zgu­duirile ei cu tot – dacă Franța e un splen­­did teren de dezbatere, cel mai adesea cu ar­me raționale și elegante, e și pentru că în ța­ra asta tinerii votează.

Au votat în primul tur al prezidenția­lelor din Franța 72% dintre cei înscriși pe liste – cei mai mulți pentru prima dată în viața lor! – la categoria de vîrstă 18-24 de ani. Procentul nu e o surpriză în sine, pentru că în Franța se votează, absenteismul nu e o tradiție; votul e o tradiție, și e primul in­dicator de cultură politică democratică. 77% s-au dus la vot și, de această dată, dintre toți alegătorii potențiali.

Expresia politică a votului celor foarte ti­neri și cu drept de vot arată cu limpezime o op­țiune pentru extremele ofertei politice: 30% dintre electorii de 18-24 de ani au votat pen­tru Jean-Luc Mélanchon – de extremă stîn­gă, 21% au votat pentru Marine Le Pen – de extremă dreaptă, 18% pentru Emmanuel Macron – de centru, 10% pentru socialistul Benoît Hamon și 9% pentru François Fillon, reprezentant al dreptei clasice.

S-au calificat în turul doi Emmanuel Macron și Marine Le Pen. Urmează o săptă­mînă de foc pentru francezi, profund inte­re­sați de dezbaterea politică, dar și surescitați la maxim de excepționala ascensiune a re­pre­zentantei extremei drepte, șefa partidului Frontul Național. În treacăt fie spus, febrilitatea și stupefacția francezilor de a­cum are ceva incoerent: înainte de alegeri, partidul de extremă dreaptă, Frontul Na­țio­­nal, e privit drept nefrecventabil dar e con­si­­derat perfect legal în sistemul politic și în so­cietate; calificat în turul doi prin preșe­dinta poten­țială Marine Le Pen, toată lumea se comportă ca și cum Frontul Național, a­juns atît de amenințător de sus, ar fi o struc­tură fascistă… ilegală, deci nelegitimă, în sensul că nu i se acordă dreptul de a fi capa­bilă de un asemenea succes în sistemul de­mocratic electoral francez.

Cum se explică faptul că tinerii francezi au vo­tat în primul tur masiv pen­tru extre­me și în pri­mul rînd pentru Jean-Luc Melen­chon – liderul miș­că­rii La France insoumise?

„Trotskismul” vîrstei (no offense) și ne­voia ei de poezie, de lirism politic i-a făcut pe mulți să voteze pentru și să suspine du­pă bardul Jean – Luc Melenchon. Talentat și înflăcărat orator, Melenchon și-a trimis ho­lograma la întînirile cu alegătorii în campania electorală, și-a trimis clona virtuală în săli pline, surescitate de retorica antisistem și de antisupunere. A avut abilitatea de a re­cupera spiritul tehnologic al vremii, și de a instrumentaliza în același timp suflul de ne­supunere, impulsul subteran de a arunca to­tul în aer.

Deja… „maturi”, tinerii au preferat extre­mele și pentru că e vîrsta extremelor și a fas­cinației pentru extreme. Se vor „calma”, de­sigur, și cu vîrsta vor vota „matur”, adică… util. Maturitatea pe care le-o atribui admira­tiv este cea a energiei „politice” pe care o au, faptul că nu sunt neutru și nici indiferenți politic, fără ca asta să însemne că au nea­părat dreptate în poziționarea lor icono­clas­­tă. A doua zi după primul tur, mii de lice­eni au ieșit în stradă în marile orașe pentru a-i dezavua impetuos și anarhist pe ambii can­didați calificați în turul doi al alegerilor pre­zidențiale. Energia ideală a intransigenței – să vrei perfecțiunea incarnată într-un candidat, pentru că ei asta spun, niciun candidat nu e perfect, voi adulții nu vă mai pre­faceți ca ar fi! – nu durează decît un… sezon din viață. Dar ce n-o să le treacă este gustul pen­tru politică și pentru dezbatere.

Dacă Franța este democrația care este, da­că Franța va rămîne o democrație, este și pentru că tinerii săi nu sunt indiferenți po­litic, pentru că au de foarte devreme reflexul de a pune în discurs o opinie politică și de a se organiza în consecință.

Știți ce a fost frumos în duminica însori­tă a primului tur de alegeri prezidențiale din Franța anului 2017? Să vezi cum cei 77% de alegători care s-au dus să voteze au intrat în cabina de vot cu copiii după ei, cu adoles­cen­ții casei umăr la umăr.

Participarea mare la vot – la maturitate – e însămînțată de foarte devreme. În Franța, viața socială – convulsivă adesea, radicaliza­tă, din ce în ce mai înrăită azi – este de ne­conceput fără cultură politică și fără exersarea ei, individuală și ritualică, prin vot.

de Cristina HERMEZIU