Educatia romaneasca: solutia individuala

Eu, unul, as evita cuvintul “educatie” din titulatura ministerului in chestiune, si as lucra cu mai uritul, dar concretul “sistem de invatamint”. Asta pentru ca, de 20 de ani, marea problema a scolii noastre asta e: are sistem, dar inca nu s-a hotarit cum sa-l foloseasca. Educatie? Formare? Instructie?

Filosofia asta e foarte importanta, caci te ajuta sa afli unde vrei sa ajungi inainte de-a arunca generatii intregi mecanismul de atestare a unor cunostinte vagi si, de multe ori, incoerente. Ceausescu, cel putin, putea sa spuna intr-o singura propozitie ce “se vrea”: sa produca mici comunisti multilateral dezvoltati – si a croit scoala dupa acest deziderat. Exista vreun ministru care, de 20 de ani incoace, sa poata spune atit de precis ce vrea el de la “sistem”?

Chiar stiu ce zic: patru dintre copiii mei sint prinsi in feluritele paliere ale “sistemului” – de la scoala primara, la universitate. Nimeni n-a facut inca un inventar al tuturor modificarilor, ajustarilor,  schimbarilor bruste de bara din invatamintul romanesc al ultimilor 20 de ani. Nu fac nici eu, spun doar atit: n-am stiut niciodata, la inceputul anului, daca scolarul meu va da, in vara, admitere la liceu, sau se va bizui doar pe notele de la tezele unice. N-am stiut daca el, in clasa a sasea fiind, trebuie sa vineze sau nu notele de la toate disciplinele – daca acestea urmau sa aiba sau nu, doi ani mai tirziu, vreo pondere  in media de admitere. Un pas mai sus: n-am stiut niciodata, cu doi ani inainte, ce materii din liceu vor fi prinse in programa pentru Bacalaureat. Asta pentru ca n-am stiut niciodata ce destept se va afla peste doi ani in fruntea ministerului, si ce-o sa inteleaga el prin Bacalureat. Sa mai povestec si ca mi-a fost dat sa  aud, in anii 90, la serbarile de la gradinita, poezia cu “tata cinta pe tractor” – la multi ani dupa ce romanii furasera piesa cu piesa tractorul din curtea fostului CAP?

Ei bine, toata aceasta incoerenta se decanteaza mai sus, la nivel universitar, unde atitudinea fata de finalitatea scolii e cea mai vizibila. Dati-mi doua exemple concrete: un absolvent cules inca de pe bancile scolii de un angajator pentru simplul motiv ca urmeaza facultatea X sau ca i-a fost student profesorului Y. Si: dati-mi un exemplu de universitar -rector, profesor, indrumator de doctorat – pe care sa-l stii in puscarie pentru ca l-ati vazut la televizor vinzind diplome false, licente, masterate si doctorate. Vedeti? Traficul cu “produse si servicii” ale Ministerului Educatiei nici nu e considerat o frauda grava. Iar asta-i atitudinea fata de scoala si sistem, care s-a inchegat, subliminal, in ani de zile, la nivelul gimnaziului si liceului.

Citi dintre cei care au strabatut toate nivelurile invatamintului nostru au stiut sau stiu ce-i asteapta la capatul lantului? Citi absolventi si-au putut gestiona inca din perioada studiilor germenii unei cariere? Citi au reusit sa se sustraga valului: “Mergem acolo, absolvim si dupa aia vedem noi ce-om face” Exceptiile si-au creat un sistem de reguli, paralel cu “sistemul”: solutia individuala a unei cariere urmarite cu tenacitate prin ceata “educatiei” romanesti, dublata de abilitatea de a te folosi de mecanismul de atestare pe care il minuieste ministerul. Cine vede alta solutie, il rog sa mi-o spuna si mie. Dar sa incapa totul intr-o singura fraza.

Cristian GROSU