Dragnea improvizează și asta ne va salva

Cap în cap Niciun comentariu la Dragnea improvizează și asta ne va salva 30
Dragnea improvizează și asta ne va salva

România se adîncește într-un regim iliberal mai rău chiar decît cele din Polonia și Ungaria, unde cel puțin pentru populație există consolarea că economia merge și infrastructura celor două țări se devoltă. Noi, în schimb, avem parte de un haos continuu, de improvizații la guvernare, de inflația cea mai mare din UE, de o îndatorare a statului tot mai consistentă, de asalturi zilnice asupra justiției și de un baron flaușat, care-și bate joc și de ultimele noastre valori.

Săptămîna începe cu încă o veste proastă, dar care se înscrie firesc în logica ultimilor doi ani: Comisia Europeană sancționează dur România în raportul pentru 2018 al Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pe justiție.

Nici nu putea fi altfel: dacă anul trecut, asaltul lui Liviu Dragnea asupra procurorilor și încercările sale de a scăpa de pușcărie modificînd legile au fost stopate sau cel puțin întîrziate de puternicele mișcări de stradă, anul acesta coaliția PSD-ALDE a făcut pași importanți în a da peste cap una dintre cele mai importante instituții anticorupție, DNA, și în a-i zăpăci și intimida pe procurorii și judecătorii care mai îndrăznesc să aplice legea.
Pe măsură ce se apropie termenul limită în procesul în care liderul PSD a primit deja o condamnare de 3,6 ani de închisoare cu executare, cu atît disperarea acestuia îl face să acționeze cu și mai multă violență, cu și mai multă lipsă de discernămînt.

Teama lui de pușcărie e la cote maxime. Și crește pe măsură ce terenul îi fuge de sub picioare. Tot mai mulții nemulțumiți în interiorul propriului partid – cu Gabriela Firea în rolul de dușman redutabil – încăpățînarea surprinzătoare a lui Călin Popescu Tăriceanu și a protejatului său, Tudorel Toader, din a nu da amnistia izbăvitoare, ura tot mai mare împotriva sa dinspre societate, chiar și din rîndul electoratului pesedist, îi arată lui Liviu Dragnea că nu mai are timp de pierdut. Că, de fapt, nu mai are nimic de pierdut.
Iar asta îl face, în momentul de față, cel mai periculos politician român.

Peste toate acestea a venit de la Rise Project valiza cu documente din interiorul Tel Drum, compania despre care există indicii tot mai clare că e controlată de baronul de Teleorman. O valiză care a ieșit la iveală ca în filmele cu spioni din Europa de Est: un țăran ar fi găsit-o pe cîmp. Dincolo de acest aspect picant, actele publicate vin să confirme tocmai indiciile amintite: legătura familiei Dragnea cu compania pe care a privatizat-o în mod suspect în urmă cu 17 ani este extrem de puternică.

Fiul liderului PSD, Valentin Dragnea, este cureaua de transmisie și, după apariția acestor noi dovezi, tatăl său, cu cinismul rudimentar pe care i-l cunoaștem foarte bine, s-a lepădat imediat de propria odraslă: e problema juniorului dacă a făcut ceva ilegal.

Dar Valentin Dragnea nu a ajuns să fie finanțat de Tel Drum printr-o coincidență. Așa cum nu întîmplător Liviu Dragnea a fost surprins, anul acesta, mergînd la mare într-un BMW de 150.000 de euro cumpărat pe ferma de porci finanțată inclusiv cu ajutorul Tel Drum.

Colegii mei de la Newsweek, România Cătălin Prisacariu și Petru Zoltan, au demonstrat anul trecut această finanțare. „Ștefan-Valentin Dragnea are legături financiare clare cu Tel Drum. Practic, se poate spune că societățile lui Dragnea junior sînt întreținute de către Tel Drum, care a garantat creditele societăților comerciale deținute de fiul șefului PSD. Zooveg 2010 SRL, Gransiloz SRL, Romcip SA și Agrotrust SRL sînt patru firme teleormănene care au nevoie ca de aer de credite bancare pentru a supraviețui”, scriau în 2017 cei doi jurnaliști.

Ulterior, Valentin Dragnea a renunțat la acțiunile la vedere și a mers pe varianta acțiunilor la purtător, anonime. La fel cum este acuzat că a făcut și tatăl său la Tel Drum.
Dar cel mai grav lucru descoperit însă în documente din valiza care a ajuns la Rise Project e cel conform căruia soțul șefei Consiliului Superior al Magistraturii, o judecătoare care a cerut anchetarea lui Augustin Lazăr și a susținut aberantele legi ale ajustiției în varianta PSD, ar fi încasat bani chiar de la Tel Drum.

Așadar, valiza, deși încă nu și-a arătat potențialul maxim, are șansa să ia foc și să-l ardă pe Liviu Dragnea. Iar modul cum acesta a reacționat la dezvăluirile Rise Project, ironizîndu-le în Parlament printr-o altă „valiză cu gogoși”, arată că îi e teamă și mai arată că este un improvizator, că nu are nici o strategie.

Ceea ce, în final, se va dovedi că a fost marea șansă a României.

de Răzvan Chiruță, redactor-șef Newsweek România

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top