„Cumințenia pămîntului” nu e despre patriotism, ci despre încredere

De fiecare dată cînd eșuează un obiectiv cultural, cel mai la îndemînă pentru opinia pu­blică este să dea vina pe popor. În cazul campaniei ratate pentru cumpărarea „Cumin­țeniei pămîntului”, s-a vorbit despre lipsa de patriotism a românilor, care nu a înțeles cît de important este ca statul să cumpere lucrarea unui mare artist „de-al nostru”, s-a vorbit de o nouă confirmare a lipsei de apetit cultural a românilor, s-a vorbit de indolența care ne ca­rac­terizează și care, iată, s-a manifestat din nou.

Dar acestea sînt doar niș­te false explicații. E adevărat că, potrivit barometrului de consum cultural 2015, circa un sfert din persoanele chestionate au declarat că în ultimul an nu au citit nici o carte, nici un ziar și nici o revistă, nu au ascultat nici măcar un radio și nici muzică. E adevărat că acest comportament e mai pre­zent la persoanele între 25 și 54 de ani, respectiv la populația activă și care se află, în teorie, la apo­geul cîștigurilor lunare. În fine, e adevărat că 64% dintre cei chestionați au declarat că nu au mers deloc, în ultimele 12 luni, la un muzeu sau o expoziție.

Totuși, în ciuda acestor cifre deloc încura­jatoare, rămîn convins că eșecul campaniei pen­tru achiziționarea „Cumințeniei pămîn­tu­lui” vine din altă parte, respectiv din neîncrederea cu care populația privește orice acțiune a statului. Am mai scris asta deja: pe site-ul de promovare a acțiunii de donație se pre­ci­zea­ză că „achiziţia operei «Cuminţenia pămîntu­lui» prin subscripţie publică este unul dintre ce­le mai importante proiecte naţionale care poa­te întări solidaritatea dintre stat și societate”. Ei bine, sînt în continuare de părere că aici se află cheia eșecului: după 26 de ani în care statul și-a bătut joc de noi și ne-a risipit banii, nu prea mai găsim motive reale pentru care să fim so­lidari cu statul.

Iar statul, ca entitate colectivă, ne oferă zil­nic noi și noi dovezi că este cel mai prost ma­nager. Chiar dacă nu citesc ziare și nu ascul­tă radio, majoritatea românilor se uită la televi­zor – 88% o fac cel puțin o oră pe zi, potrivit aceluiași barometru de consum cultural. Nu­mai în ultima lună, aceștia au aflat de la tv că Ioan Gyuri Pascu a murit cu zile, pentru că doctorul de la ambulanță – reprezentant al sta­tului – nu ar fi acționat corect, au aflat că s-a dat sentința definitivă în dosarul Microsoft I, în care condamnații trebuie să returneze 17 mi­lioane de euro (mai mult decît costă „Cu­min­țenia pămîntului”) pe care i-au furat de la stat, au aflat că tocmai au intrat în serviciul armatei șase avioane F16 foarte vechi,
pentru care statul a plătit peste 600 de milioane de eu­ro.

Peste toate, au mai venit și numeroasele bîlbe ale Guvernului și Ministerului Cul­tu­rii. La început, nu s-a explicat foarte clar cum s-a ajuns la suma de 11 milioane de euro pentru „Cumințenia pămîntului”, negociată de au­to­rități cu proprietarii sculpturii, multă vre­me nu s-a știut ce se va întîmpla dacă nu se strîn­ge suma de bani convenită, apoi avocatul fa­miliei a afirmat că aceasta trebuie plătită ori­cum, indiferent de rezultatul subscripției, fapt negat de către Guvern. În fine, unii s-au întrebat, pe bună dreptate, de ce nu cum­pă­ră statul direct „Cumințenia” direct cu banii de la buget – tot „donație” a cetățenilor.

După tot acest context, eșecul campaniei de donație era aproape inevitabil. Căci statul are nevoie mai întîi de o donație de încre­de­re și abia apoi de una de bani.

de Răzvan Chiruță, redactor-șef al publicației „România liberă”