Ce putem face și ce nu putem face după oroarea de la Manchester

Atacul terorist de la Manchester Arena a pro­vocat reacții diverse din partea oameni­lor din Marea Britanie și din întreaga lume: du­rere, teamă, compasiune sau furie oarbă.

Toate sînt de înțeles, fiecare individ are pro­priile metode de a face față emoțiilor pro­duse de o astfel de oroare. Iar emoțiile gene­rate de un atac îngrozitor împotriva unor copii sînt greu de gestionat.

Dincolo de toate reacțiile, o întrebare ră­mî­ne, aceeași pe care o punem după fiecare a­tentat: ce putem face pentru a evita o nouă tra­gedie?

Răspunsul nu e simplu, deși mulți în­cear­că să acrediteze această idee și îndeamnă la expulzarea musulmanilor, ridicarea de zi­duri în fața migrației sau la „soluția finală”, așa cum s-a exprimat un jurnalist.

Dacă luăm cazul Marii Britanii, au­to­ri­tă­ți­le au făcut deja eforturi cuantificabile. Fon­durile alocate luptei antiterorism au crescut anul acesta cu aproape 80 de milioane de lire sterline, pînă la 670 de milioane.

Personalul serviciilor secrete a fost deja su­plimentat și va crește cu 1.900 de oameni pî­nă în 2021. Din acest punct de vedere Marea Bri­tanie stă mai bine decît Germania sau Fran­ța, spre exemplu.

Rezultatele s-au văzut: în ultimii doi ani autoritățile britanice au împiedicat 10 posibile atacuri.

Dar numărul potențialilor suspecți aflați în vizorul autorităților este mare. Sînt sute de britanici care au călătorit în Siria și în jur de 3.000 de britanici aflați pe o listă de po­ten­ți­ali suspecți de terorism.

O analiză a Sky News explica, cu o ma­te­matică simplă, că supravegherea non-stop a celor 3.000 de persoane ar necesita resurse mamut – 180.000 de polițiști și sume greu de calculat, deci este practic imposibilă.

O concluzie neplăcută, dar im­portantă, ținînd cont că a­u­to­rul atacului de la Manchester fusese raportat la poliție și mulți se întreabă acum de ce oa­me­nii legii nu l-au ținut sub urmărire.
Dacă Salman Abedi ar fi trebuit totuși să fie o țintă prioritizată de experții antitero, asta rămîne de văzut și trebuie stabilit clar în ur­ma anchetei care este deja în derulare.

În ciuda resurselor puse la dispoziție, e­rorile umane sau de strategie și lipsa de co­or­donare între organizațiile naționale sau internaționale pot lăsa ușa deschisă unor a­ta­curi. Aceste erori trebuie corectate.

Dincolo de măsurile de acasă, la fel de im­­portantă este campania împotriva Sta­tu­lui Is­la­mic.
E clar deja că organizația nu va fi e­li­mi­na­tă definitiv odată cu eliberarea teritoriilor pe care le-a ocupat în Siria și Irak sau cu des­truc­turarea filialelor din Libia sau Af­ga­nis­tan. Dar aceste înfrîngeri îi vor reduce capacita­tea de a coordona sau de a inspira atentate. Al-Qaeda este un exemplu în acest sens.

Sigur, mai este nevoie de îndepărtarea lui Bashar al-Assad de la putere, de stabilizarea Siriei, a Libiei, a Afganistanului și a I­ra­ku­lui, dar acestea sînt deja probleme și mai com­plexe, iar implicarea directă a Oc­ci­den­tu­lui în astfel de procese sensibile ar putea produce efecte adverse. Liderul Opoziției bri­tanice, Jeremy Corbyn, a exprimat deja o astfel de opinie.

Este la fel de clar că aceste scopuri pot fi a­tinse doar pe termen mediu și că pînă a­tunci riscul unui nou atac rămîne ridicat. A­cest lucru nu e în măsură să dea satisfacție fa­miliilor victimelor sau tuturor celor care au ajuns să se simtă în nesiguranță la ei acasă.

Întărirea măsurilor de securitate, cu e­vi­ta­rea riscului transformării într-un stat po­li­ți­enesc, e necesară, dar la fel de necesară este capacitatea comunității de a gestiona trauma.

Manchesterul ne-a arătat aici calea de ur­mat cu incredibila mobilizare a serviciilor de urgență sau a localnicilor care s-au oferit să doneze sînge, să ajute în orice fel victimele sau familiile victimelor.

Toate soluțiile rapide care vin de undeva din zona extremei drepte nu au cum să re­zol­ve problema terorismului.

Comunitatea musulmană din Man­che­s­ter este parte a orașului, motiv pentru care l-a și respins pe Salman Abedi din cauza po­zi­ți­i­lor sale extremiste. Este parte a orașului pen­tru că Marea Britanie a ales să fie o țară des­chi­să, care a creat cu sute de ani în urmă căile pe care au tot venit și continuă să vină oa­me­ni din toate colțurile lumii.

Persecutarea unei întregi comunități nu ar face decît să genereze noi diviziuni și să o­fere teroriștilor satisfacție.

Cît despre ridicarea de ziduri și în­chi­de­rea în cetate, acestea nu sînt doar contraproductive, dar și ineficiente. Sîntem la o răs­cru­ce de drumuri, da, trebuie să fim pregătiți să facem față unor atacuri îngrozitoare da, dar izolarea de lumea în care trăim este im­posibilă.

Text de Adrian COCHINO, jurnalist

Sursă foto: fm.cnbc.com