Băiatul cu chibrituri. A kis gyufaárus fiú

Avem în fața ochilor un Dis­po­zi­tiv Exploziv Improvizat (DEI). Po­pular, o pocnitoare. O bucată de țeavă, un cui îndoit și cu vîrful retezat, o bandă de cauciuc. Pe țeavă s-a turnat în prealabil puțin plumb topit, ca să formeze un fund plat.

Modul de utilizare este extrem de simplu. Se pune în țeavă puțin fosfor luat de la bețele de chibrit, apoi se montează cuiul și cauciucul ca în poză. Se trage de cui și se proptește oblic pe marginea țevii. Cu dispozitivul în palmă, se apasă ușor cu degetul mare pe floarea cuiului, acesta cade înăuntru, tras de cauciuc. Face poc, atîta tot.

Dispozitivul Exploziv Impro­vi­zat (DEI) prezentat mai sus nu res­pec­tă nicio regulă impusă de la Bru­xelles, a fost inventat mult înainte să intrăm Uniunea Europeană. Cam pe vremea cand orașele noastre au început să se umple de blocuri. Îl fo­loseau copiii în noaptea de Re­ve­lion, cînd mergeau cu plu­gu­șo­rul. Nu aveai loc să pocnești din bice măi flăcăi (hăi, hăi) cand te aflai în fața ușii de la Ap. 25, Et. 6, Bl. B3 bis.

Copiii normali puneau în acest DEI fosforul de la două-trei bețe de chibrit. Era suficient să scoale din morți o întreagă scară de bloc. Copiii proveniți din familii cu men­talitate de învingători puneau fosforul de la zece bețe în sus. Era plină țara cu unghii de copil în­sîn­ge­rate, căzute la datorie. Nu era SMURD pe vremea aia, totuși co­piii ajungeau la timp pe la spitale, ca sa fie pansați.

Nu se știe dacă individul ares­tat zilele trecute pentru terorism la Târgu Secuiesc a avut pocnitori cînd era mic. Nu se știe, de asemenea, unde a învățat el sa facă Dispozitive Ex­plo­zi­ve Improvizate (DEI): în ta­berele alea clandestine sau în ins­tituții ale statului român? Eu am învățat în instituții: în liceu, apoi în ar­ma­tă. Pe vremea aia, exista doctrina apă­ră­rii intregului popor și de pe la 15 ani trăgeai prima oară cu pușca, în cadru organizat. Șmecheria aia cu explozibilul pus într-un kil de cuie tot atunci am aflat-o. Ne pre­gă­teau pentru o eventuală luptă de partizani, în spatele inamicului, pe teri­to­riul vremelnic ocupat. Știți ce erau considerați partizanii, înainte să li se fixeze statutul de luptători le­gi­timi, prin legi internaționale? Teroriști.

Dispozitiv Exploziv Improvizat

Bine, Beke Istvan Attila nu e par­­tizan, deși cred ca lui așa i-ar plă­cea să fie considerat. Are însă partizani, ba chiar de două catego­rii. Pe de o parte, cei care pro­tes­tea­ză la Târgu Secuiesc împotriva ares­tă­rii sale. Conaționali. Pe de altă par­te, cei care au un dinte împotriva „serviciilor”, care consideră ac­țiu­nea în forță ca o presiune a lor în vederea unui buget mai dolofan. Ce, dom’le, pentru niște artificii?

Păi da, că dacă în loc de artificii folosea niște Semtex sau C4, ju­căria lui Beke nu se mai numea dis­pozitiv improvizat. Despre efec­­tele unor astfel de im­pro­vi­za­ții pot fi întrebați mai ales cei care au defilat în cărucior la 1 Decembrie.

Dar să ne imaginăm că Beke Istvan Attila ar fi luat de la chinezi, în loc de artificii, oleacă de răb­da­re și ar fi umplut apartamentul său din Târgu Secuiesc cu un munte de cu­tii de chibrituri. În momentul în care au dat buzna, mascații ar fi văzut lîngă muntele respectiv un Beke Istvan Attila ghemuit pe un scăunel, bătînd cu un ciocănel într-un băț de chibrit, ca să scoată fosforul de pe el.

Ce jenant ar fi fost pentru au­to­ri­tățile statului! Să arestezi un om doar pentru că are niște chibrituri în casă! De rușine, obrajii mas­ca­ți­lor ar fi înroșit și cagulele. Hohotele de rîs, atît pe plan intern, cît și pe plan internațional, s-ar fi auzit mult după votarea Bugetului.

Puțini ar fi fost cei care să spu­nă stai, băi, frate! Ce efect poate sa aibă fosforul de la un milion de be­țe de chibrit, în combinație cu un kil de cuie? În general, ar fi pus problema în acest mod oamenii proveniți din familii cu mentalita­te de învingători, cărora le lipsește unghia de la degetul mare.

Text scris de Sorin Avram, jurnalist