Alienare, autorecrutare și radicalizare

Cap în cap Niciun comentariu la Alienare, autorecrutare și radicalizare 4

Ultima săptămînă pare scăpată de sub control. „Vechile” zone de confruntare – Afghanistanul, Irakul, Pa­lestina etc. – pălesc, mediatic, în fața Statelor Unite (din nou!), unde doi tineri (și educați!) ceceni pla­sea­ză două bombe artizanale la Boston, apoi intră în panică, fug, se ascund într-un campus unde împușcă un ofițer de po­liție. După două zile sînt capturați, sub o barcă! 9000 de ofițeri de po­li­ție, agenți de securitate și federali îi hăituiesc, după apeluri de baricadare în case etc. Dacă terorismul ar fi DOAR operațiunea prin care teroarea se răs­pîndește într-o comunitate, acțiunea celor doi ar fi un succes cu bani pu­țini!

De la primele imagini s-a constatat că bombele detonate la Boston sînt artizanale și ieftine. Ele nu au conținut exploziv militar. Mai mult ca sigur toate componentele chimice au fost procurate din comerțul legal!

Dacă nu au conținut exploziv mi­litar, însemna că nici o grupare te­ro­ris­tă externă nu a încercat să pro­voa­ce un atentat serios în Statele Unite. Tîrziu, oficialii de peste ocean, dar și cei din Europa, au recunoscut, cu jumătate de gură, că ar putea fi vorba de terorismul intern. Național. Nea­fi­liat! Despre el se vorbește din 2010, dar nimeni nu recunoaște că Oc­ci­den­tul este un mediu propice dezvol­tă­rii unui terorism autohton, în care per­sonajele implicate se autorecrutează și se radicalizează într-un ritm foarte rapid. Actuala criză prelungită am­pli­fică această tendință!

Este foarte răspîndită ideea că te­ro­rismul nu poate fi definit! În­lo­cu­i­tor al romanticei guerilla (Che Gue­vara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate al­ternativă la diplomație, termenul îi de­numește pe opozanții oficiali ai unor regimuri. Ca și „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependența nu înce­tea­ză, își schimbă doar substanța și strategi­ile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, trans­plantul cultural, asistența financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin priori­tare, cum prioritară devine organizarea internațională a inegalității cul­turale și economice. Subdez­vol­ta­rea latino-americană este o consecință a dezvoltării altora, că noi, latino-ame­ricanii sîntem săraci, deoarece pă­mîn­tul pe care călcăm este bogat și că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educație, știință și cultură, la tipar­ni­țe și mass-media, la avantajele economice ale societății de consum, dă glas frustrărilor unei întregi națiuni, mari cît un continent, cu un trecut și o cultură puternică. Dar și cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente să­ra­ce și îndatorate. Această „rețetă de succes” a fost aplicată și în alte col­țuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numește „centrul prăpastiei” (T. Bar­nett, „Where – Not When – Pre­emption Makes Sense”, Transfor­ma­tion Trends, nov. 18, www.nwc.­navy.­milănewrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ul­timelor două secole. Înființarea Sta­tului Israel, în 1948, a declanșat „re­zistența generațiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privațiuni, activitate infra­cțio­na­lă, temperament, dau naștere la terori­sm. Culturile împart valorile și mo­ti­vea­ză indivizii să acționeze într-un mod ce pare irațional pentru observatorii externi. Alinarea vieții este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului.

Ca urmare a proceselor de dislocare socială și națională, determinate de globalizare și de integrarea europeană (în cazul Europei!), majori­tă­țile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minoritățile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste!

Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este a­proa­pe mereu precedată de o așa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice și religioa­se și chiar o reevaluare a sinelui; „eve­ni­mentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziției de la mem­bru al unei simple grupări nemul­țu­mi­te, la statutul de extremist violent; potențialii sinucigași cu bombă au avut cel puțin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul dușman și că, acest eveniment – în majoritatea si­tuațiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut.

Devine tot mai clar că actualele elemente teroriste au motive diverse de a acționa. Majoritatea acestora sînt de natură culturală și socială, apărute pe fondul globalizării, eco­no­miei pre­care și destructurării statului de origi­ne. Devine evident că a contracara doar forma finală de manifestare, vio­lentă, este ca și cum te-ai adresa doar efectului, nu și cauzelor care stau la rădăcina problemei.

Terorismul clasic, cu grupări și celule în strînsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe emergența unor nu­clee sau indivizi care acționează în mod voluntar și la distanță.

Mario BALINT este corespondent special Radio România Actualități în Afganistan și Irak

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top