Ciripiturile poștașilor

Pînă la cititorul de promptere, mul­te decizii ale celor de sus au ajuns la oameni din gură în gură. Iar, înainte, se plătea cîte un om cu voce răsunătoare ca ordinele de la mai mari să ajungă la țărani. Pînă să descoperim Inter­ne­tul i-am așteptat pe poștași să ne-aducă scriso­rile și vederile. Cezarul Romei devenea timbru lipit de orice om simplu.

***

Toboșarul umblă străzile, bate sa­ca­dat în tobă și scoate la mezat anun­țu­rile administrației. Cu vocea-i puternică adună oamenii în jurul lui și ex­plică ce înseamnă una și alta, atît cît știe. Cunoaște scrisul și cititul și-i mai răsărit în sat. Pe cap poartă o pălărie de pîslă, îmbracă o cămașă albă de in și ves­­tă și pantaloni maro, iar în picioare cizme negre. În vremurile vechi, în fie­­ca­re sat un bărbat îndeplinea atri­bu­ți­­ile acestea. Oamenii îl ascultau, căci, cel mai adesea, ce avea toboșarul să zi­că le putea lua munca de-o vară la cîmp. Venea de cîte ori era nevoie să le dea de veste gloatei că iar s-a schimbat ce­va. Era un fel de strămoș al lo­cu­i­to­ru­lui de ghișeu de astăzi.

***

Bloggerul de acum cîțiva ani de­vi­ne specialist social media, Face­book îi permite să aibă subscriberi, Twitter îi adună urmăritori. Google^ și Pin­te­rest, numai rețele de dat vestea! Stri­gătul în gura mare în sate e acum share-ul dintr-un click. Numai să ai timp să citești ce-ți oferă agenția de presă Face­book.

Georgel COSTIȚĂ