Decalogul, pe surse

În ultima perioadă, indivizi care nu ar fi trebuit să fi absolvit liceul încep să își dea cu părerea despre presă. Să spu­nă că ei nu cred că lucrurile se fac bine, că sînt doar mizerii, că sînt doar co­menzi politice și că presa românească nu îi reprezintă pe ei, cetățeni ai Ro­mâ­niei. Lor le-am sugera, intim și per­so­­nal, să emigreze.

Însă tot în ultima perioadă au a­pă­rut voci, atît din presă cît și din afara ei, ca­re acuză la modul dur activitatea jurna­liș­tilor din țară. Îi împart în categorii: cei care primesc bani de la marile cor­po­­rații, de la putere, de la opoziție, scla­­vii patronilor, lașii sau desculții. A­fir­mații cu care nu putem decît să fim de acord, pentru că presa suferă un de­clin înspăimîntător. Problema tuturor spe­cialiștilor, atît a celor avizați cît și a ce­lor cu diploma de bacalaureat ob­ți­nută online, este că au uitat o categorie im­portantă: cei cărora încă le pasă.

Ei nu fac parte din breasla în­da­to­ra­ților. Nu răspund decît în fața conș­tiinței, bunului simț, pixului și foii din bu­zunar. Și-au dat seama demult că în presă nu există victorii, ci duci o luptă continuă și că cel mai bun lucru la care poți spera este să te urci pe-un ideal și să te opui normalității de acolo. Pentru că ceea ce vedem în jurul nostru, ceea ce unii au ajuns să acuze, a devenit din păcate normalitate.

Dar cîtă vreme mai avem măcar un pumn de oameni cățărați pe niște idea­luri nu putem, dinăuntrul industriei sau din afară, să spunem că presa ro­mâ­neas­că nu are credibilitate. Cîtă vreme ei încă se mai zbat pe meleagurile noas­tre refuzînd să plece, nu au căzut în ex­treme și nici s-au lăsat reduși la tă­cere, generalizările sînt pentru orbi.

Vă aduceți aminte cînd a fost ultima oară cînd s-a ridicat cineva în pi­cioare ca să laude ceva bun făcut de pre­să? Pe oamenii de calitate care-și rup blugii pe teren? Eu nu.

Cătălin HOPULELE