Spaima camerelor gemene

„402 și 403 erau mereu cele mai tari camere din cămin. Îmi amintesc că e­rau seri în care oamenii se adunau pe hol, se așezau sultănește pe hîrtii sau di­rect pe covorul călcat în picioare și pa­sau o sticlă de vodcă pînă spre di­mi­neață cînd fiecare dormea în ce cameră a­­puca. Se trezeau buimaci, dar nu se mi­­rau dacă nu recunoșteau posterul de pe placa patului sub care au deschis ochii sau nu își găseau pantalonii aruncați cine știe unde. Pentru că dacă nu și-au făcut somnul în camera lor, cu siguran­ță au dormit la vecinii de alături. Nu e­xis­tă nici o șansă să fi fost altminteri.

Dacă nu puteai dormi în vreo seară (și se întîmpla des), era mai mult ca si­gur din cauza lor. Fie cîntau la bu­că­tă­rie cu chitara pentru că găteau la 5 di­mi­neața, fie se alergau pe hol. Erau ca niș­te copii. În vreme ce noi, ceilalți, ne plîn­geam că e semnalul prost la wireless și ne vedeai care mai de care că­ță­rați la switch-ul de pe hol, ei își scriau bi­lețele pe care le băgau pe sub ușă.

Joi era seara de poker și nu lipsea nici unul dintre cei care stăteau în „ca­me­rele gemene”, cum le spuneam noi. Cei­lalți, din comoditate, jucam online, în rețea și aruncam cu pumnul în laptop sau smulgeam căștile de pe urechi dacă ni­meream vreo mînă rea. „Pe ei îi ve­deam a doua zi ținînd comprese la ochi – era semn că cineva nu trebuia să cîș­ti­ge, dar a cîștigat”, povestește T. făcînd un semn de luare-aminte cu arătătorul. La sfîrșit mi-a spus că atunci cînd și-a văzut prima oară colegii în „Oglinda că­minului”, s-a rugat să nu cadă în vreuna dintre „camerele gemene”. „Nu de alta, dar erau anti-tehnologie”.

Cristina BABII